Video Ce trebuie să facă românii care primesc facturi uriașe la gaz și lumină? Ministrul economiei: Probabil vor fi sute de mii de solicitări
Românii care primesc facturi prea mari la energie și la gaze trebuie să facă imediat plângere la Protecția Consumatorului, a spus ministrul economiei, duminică seara, la Digi24. Ministrul a anunțat că s-au primit 450 de solicitări în decurs de o săptămână, dar se așteaptă ca în umătoarea perioadă, reclamațiile să ajungă la ordinul sutelor de mii. Florin Spătaru precizează că a propus amendarea cu 4 la sută din cifra de afaceri a furnizorilor incorecți și dă asigurări că intenționează să blocheze debranșările și penalizările pentru facturile neplătite. În plus, un nou set de măsuri ar putea fi discutat în coaliția de guvernare chiar astăzi.
Ministerul Economiei, prin ANPC, este cel care verifică modul în care sunt aplicate de către furnizori contractele pe care le au cu consumatorii. Peste 72 de entități din 100 au fost deja controlate până acum.
Primul lucru pe care trebuie să-l facă un consumator care primește o factură exagerată este să se îndrepte către ANPC. „Atunci când aceste facturi sunt mult mai mari și nu există nicio informație în cadrul facturii că există un mecanism de compensare, atunci trebuie să se adreseze ANPC-ului”, a spus ministrul Florin Spătaru.
„Pe de altă parte, nu putem să garantăm că fiecare din aceste facturi se încadrează în categorii de compensare. Clienții trebuie să știe că există acea linie pe factură, cu compensarea, în care este menționată o anumită sumă compensată. Pentru acea valoare - dacă este corectă sau incorentă - urmează analize ulterioare”, a precizat ministrul.
Recalcularea facturii, în aceeași lună
El a arătat că dacă un consumator se adresează în timp util ANPC, sunt toate șansele ca până la data scadentă să primească factura corectată. „Un astfel de demers nu este pentru o persoană sau pentru două, este pentru fiecare dintre acei beneficiari ai furnizorilor de energie, în așa fel încât mă aștept ca în momentul în care noi, cu ANPC, ne vom duce către acești furnizori, ei își vor analiza programele informatice și vor face corecțiile corespunzătoare, astfel încât fiecare consumator ar trebui să primească în perioada următoare, înainte de termenul scadent, această factură corectată și să plătească factura corectată - nu prima factură, cea foarte mare, și după aceea să se plătească la factura următoare”, a explicat Florin Spătaru.
El a estimat că termenul de plată pentru o factură este undeva la 20 până la 30 de zile și consideră că ar exista timpul necesar ca aceste facturi să fie corectate, iar facturile corectate să poată fi plătite de consumator. „Mă aștept la responsabilitate din partea furnizorilor. ANPC are forța necesară, are un număr de comisari care în acest moment lucrează cu toate companiile și urmează să facă aceste controale tematice și mă aștept ca lucrurile să se întâmple într-un timp foarte scurt”, a spus ministrul.
Solicitările venite din partea populației probabil că vor fi câteva sute de mii, estimează Florin Spătaru. „În acest moment, sunt 450 de solicitări într-o săptămână la nivel național, dar ne așteptăm să fie mult mai multe după această campanie. Doar că noi le vom îndrepta către furnizori și practic, furnizorii vor face aceste corecții în cadrul facturilor. Mă aștept ca furnizorii să trateze cu celeritate un astfel de demers, în așa fel încât informarea și comunicarea către consumatori să fie făcută într-un timp relativ scurt”, a punctat ministrul economiei.
Curentul nu va fi întrerupt pentru cei care nu-și pot plăti facturile
El i-a asigurat pe cetățenii care sunt în situația de a nu-și putea plăti facturile și care se tem că furnizorul le-ar putea întrerupe curentul că acest lucru nu se va întâmpla.
„Cetățeanul României, în acest moment, este în situația de a nu-și putea plăti facturile, se gândește că furnizorul de energie ar putea să-i întrerupă curentul - lucru care nu se va întâmpla, vom avea grijă ca săptămâna aceasta să ne asigurăm că nu vom ajunge în astfel de situații - dar vrem să luăm măsurile necesare, în așa fel încât atât populația, consumatorul final, cât și societățile să poată să funcționeze în condiții de piață concurentă”, a declarat Florin Spătaru.
Penalizări cu 4 la sută din cifra de afaceri pentru furnizori
Ministrul economiei a arătat că în acest moment, pe actuala legislație, ANPC aplică amenzi furnizorilor incorecți, dar raportate la volumul sau la cifra de afaceri a acestor companii ar putea părea insignifiante. Ministrul a admis că este posibil ca unii furnizori să prefere amenzile decât să-și modifice practicile.
Tocmai de aceea, Ministerul Econmiei propune ca acei furnizori care nu aplică plafonarea prețului să fie amendați cu 4 la sută din cifra de afaceri. Propunerea ar urma să fie discutată luni în ședința de coaliție și măsura ar fi aplicată atunci când s-ar dovedi că un furnizor de bunuri și servicii înșală în mod vădit un consumator.
„Nu suntem vânători de penalități, nu vrem să fim sperietoarea furnizorilor de energie, vrem doar ca această legislație să fie aplicată corespunzător și vrem ca atunci când sesizăm deficiențe majore în aplicare și o lipsă de răspundere și de responsabilitate din partea acestor furnizori, sancțiunile să fie corespunzătoare”, a arătat ministrul. „Nu ne dorim să aplicăm aceste amenzi de dragul amenzilor, ci ne dorim ca acest contract de furnizare de energie sau de gaz între consumator și furnizor să fie unul corect, pe baze bine înțelese de ambele părți, așa încât ANPC să nu fie entitatea care să intervină în acest contract”, a insistat Florin Spătaru.
El a mai spus că în ședința de coaliție de luni se va discuta și despre alte modalități în care poate fi protejată populația - fiind luate în calcul de această dată și societățile comerciale, pentru ca ele să-și poată păstra muncitorii și competitivitatea. Marii consumatori industriali vor predictibilitate și soluții pe termen lung, fiind vorba, de pildă, de modalitatea în care energia este cumpărată, a menționat ministrul.
Florin Spătaru vrea un CSAT pentru problema energiei
Ministrul economiei a fost întrebat ce părere are despre propunerea colegului de coaliție, liberalul Virgil Popescu, ministrul energiei, care vrea o compensare de la bugetul de stat a 50 la sută din prețul gazului, față de 33 la sută în prezent.
„Cred că o soluție este ca noi, factorii de răspundere, să facem de urgență un CSAT și să discutăm despre această problemă a energiei. Este important să analizăm care este impactul unei astfel de măsuri. Vrem să vedem niște simulări și să vedem modalitatea în care acest procent acoperă marea majoritate a populației și dacă acești oameni își pot plăti facturile”, a spus social-democratul Florin Spătaru.
Întrebat de ce solicită intervenția președintelui, ministrul a spus că strategia energetică și piața concurențială reprezintă un subiect extrem de important pentru România. „Cred că o ședință CSAT ar putea să aducă greutatea și am putea să discutăm modalitățile în care vom proteja cât mai bine economia românească”, a răspuns Florin Spătaru.
„Va trebui să vedem dacă criteriile de eligibilitate pentru consumatori sunt suficiente ca să-i protejeze de o escaladare a prețurilor. Vom discuta în coaliție, vom găsi soluția cea mai viabilă. PSD nu se gândește la o modalitate populistă de a proteja populația, noi ne gândim la o modalitate reală, în așa fel încât consumatorii să-și poată plăti aceste facturi, populația să fie protejată, companiile să fie protejate și, de asemenea, acești furnizori să-și poată primi banii”, susține ministrul economiei.
El a dat asigurări că aceste măsuri vor fi adoptate „cât mai urgent posibil. Luni avem ședința de coaliție, vom avea ședință de guvern săptămâna aceasta, noi susținem aplicarea unor măsuri cât mai curând posibil”, a repetat Florin Spătaru.
Editor : Luana Pavaluca
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News