Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) avertizează operatorii economici în legatură cu existența unor persoane care pretind că sunt comisari ANPC sau CJPC și care, sub pretextul neregulilor depistate, solicită plata unor amenzi, potrivit unui comunicat remis, vineri, Mediafax.
"Au apărut informații că falși comisari ANPC au desfășurat astfel de activități ilegale de control, prin utilizarea unor legitimații asemănătoare cu cele oficiale.
ANPC vă reamintește faptul că niciodată comisarii Autorității nu solicită operatorilor economici achitarea cu numerar a eventualelor amenzi după terminarea controlului. În cazul aplicării de sancțiuni contravenționale, acestea se achită la Trezorerie și nu comisarilor aflați în control. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor va primi doar copia chitanței de vărsământ", arată ANPC.
Autoritatea menționează că membrii organizațiilor neguvernamentale din domeniul protecției consumatorilor nu au drept de control.
"Ei au dreptul de a informa opinia publică asupra deficiențelor de calitate ale produselor și serviciilor și asupra consecințelor vătămătoare ale acestora pentru consumatori sau de a iniția acțiuni în justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor consumatorilor", mai notează ANPC.
Pentru a preveni viitoare încălcări ale legii, Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor atrage atenția operatorilor economici să solicite ordinul de serviciu în baza căruia se face controlul, să verifice legitimațiile comisarilor care vin în control și să anunțe imediat poliția în cazul în care sunt victimele unei tentative de control din partea unor persoane neautorizate.
Editor web: Liviu Cojan