Un tribunal din Tokyo suspendă detenția șefului Renault - Nissan, Carlos Ghosn

Data publicării:
carlos ghosn, prresedintele renaul nissan mitsubishi
Foto: GettyImages

Un tribunal din Tokyo a decis joi să nu prelungească detenţia fostului preşedinte ale Nissan Motor, Carlos Ghosn, ceea ce înseamnă că acesta ar putea fi eliberat în curând din închisoarea unde a fost deţinut de la arestarea sa pentru acuzaţii de ilegalităţi financiare.

Tribunalul districtual din Tokyo a mai decis împotriva extinderii detenţiei pentru Greg Kelly, fost director la Nissan care a fost arestat odată cu Ghosn pe 19 noiembrie, potrivit Reuters, citat de News.ro.

Avocaţii celor doi nu au fost disponibili pentru comentarii.

Nu este clar dacă procurorii vor face apel. Shin Kukimoto, procuror adjunct la procuratura districtului Tokyo, a spus doar că biiroul său va răspunde corespunzător.

Ghosn a fost pus sub acuzare pentru că şi-ar fi subestimat veniturile pe parcursul a cinci ani, începând din 2010. El a fost rearestat pe 10 decembrie, pentru aceeaşi acuzaţie, care se referă pentru ultimii trei ani. Cea de-a doua perioadă de detenţie de 10 zile a expirat joi.

Tribunalul era aşteptat să extindă perioada de detenţie, având în vedere că este extrem de neobişnuit în Japonia ca suspecţii care se declară nevinovaţi să fie eliberaţi pe cauţiune.

Un avocat din Osaka, Masashi Akita, a spus că decizia ar putea reflecta o schimbare de atitudine referitoare la detenţie.

Televiziunea publică NHK a relatat că Ghosn ar putea fi eliberat joi sau vineri, dacă un eventual apel al procuraturii va fi respins şi va acordată eliberarea pe cauţiune.

Nissan l-a demis pe Ghosn din funcţia de preşedinte al companiei, iar scandalul a afectat alianţa dintre Renault, Nissan şi Mitsubishi. Directorul general al Nissan, Hiroto Saikawa, a cerut modificarea structurii acţionariatului.

Renault nu l-a înlocuit deocamdată pe Ghosn de la conducerea producătorului auto francez, afirmând că veniturile acestuia au respectat legea.

Un purtător de cuvânt al Nissan a refuzat să comenteze decizia instanţei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
shoturi alcool
Cinci turiști au murit în Laos, după ce băut „shot-uri” primite gratuit. Avertisment printre călători, în...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...