Primăria Capitalei se răzgândește: A explicat de ce sunt necesare SUV-urile pentru Energetica, apoi l-a sancționat pe șeful companiei

Data actualizării: Data publicării:
suv energetica hyundai tucson

La 40 de minute distanță de la un comunicat în care se motiva energic achiziția SUV-urilor „puternice”, cu volan îmbrăcat în piele, și multe alte opțiuni costisitoare - unele chiar inutile dacă se iau în considerare precizările din comunicat cu privire la destinația acestor vehicule de către Energetica -, Primăria a revenit cu un altul. În cel din urmă se menționează faptul că Gabriela Firea ar fi sancționat conducerea companiei Energetica și ar fi dispus mai multe măsuri.

În cel de-al doilea comunicat se face referire la reacția Gabriela Firea față de achiziția companiei municipale, pe care nu o consideră necesară. În plus, primarul general al Capitalei spune că a „dispus realizarea unei analize minuțioase a tuturor achizițiilor acestei companii”. Potrivit comunicatului, Firea a cerut remedierea acestei situații, „eventual prin vânzarea lor și achiziția unora mai potrivite pentru domeniul lor de activitate”.

Compania municipală Energetica a cumpărat trei SUV-uri, în condițiile în care mulți bucureșteni nu au apă caldă și căldură, scrie Ciprian Ciucu, consilier general la Primăria Capitalei.

Valoarea totală a celor trei autoturisme este de 380.000 de lei, potrivit Newsweek RomâniaMașinile au pilot automat, scaune și volan încălzite, încărcare telefon wireless, volan și schimbător de viteze îmbrăcate în piele.

Redăm mai jos ambele comunicate.

Comunicatul numărul 1, transmis presei la ora 19:10

COMUNICAT DE PRESĂ

Pentru a-și putea realiza obiectul de activitate pentru care a fost înființată, Compania Municipală Energetica București a inițiat, în anul 2018, o serie de achiziții necesare asigurării dotării specifice. Dotarea parcului logistic cu autoutilitare, autovehicule, echipamente, utilaje și alte subansamble va face posibilă realizarea obiectivelor asumate pentru anul 2020, inclusiv a celor de mare urgență din domeniul modernizării sistemului de termoficare al Capitalei.

Toate aceste utilaje au fost achiziționate conform legislației în vigoare, iar procedurile au fost realizate în mod transparent, prin publicare pe platforma SICAP și JOUE.

Reamintim faptul că, în prezent, lucrările la rețeaua de distribuție a agentului termic din București se realizează, pentru a crește frontul de lucru, atât cu echipe proprii ale companiei care administrează rețeaua (Compania Municipala Termoenergetica), cât și cu echipe ale unor societăți private, în baza unor acorduri-cadru și, de asemenea, cu angajați ai Companiei Municipale Energetica.

Printre utilajele achiziționate de Compania Municipală Energetica București s-au aflat și 3 autoturisme pentru dotarea și operaționalizarea șantierelor planificate pentru anul 2020 (anunț publicat în SICAP cu indicativul CAN 1024498/11/11/2019). Facem precizarea că, în anul 2020, Compania Municipală Energetica București va demara cel puțin 3 șantiere consecutive – Piața Bobocica, Drumul Taberei și Ferentari - pentru modernizarea rețelei de termoficare a Capitalei.

Una dintre cerințe a fost ca autoturismele să aibă capacitate sporită, pentru a putea tracta o greutate de minim 1.100-1.200 kg (respectiv grupuri generatoare de sudură, mobile, remorci de transport utilaje de până în 3,5 tone etc, necesare în cazuri de intervenție rapidă) și să aibă o capacitate de transport adaptată pentru diverse materiale si scule – care asigură multifuncționalitatea. Cerințele minime ale acestor autovehicule sunt determinate, așadar, de specificul activității companiei.

Totodată, având în vedere posibilitatea ca lucrările să se desfășoare și pe perioada sezonului rece, în mod obligatoriu aceste vehicule trebuiau să fie dotate cu tracțiune integrală și putere crescută de tractarea a echipamentelor menționate.

Pentru realizarea lucrărilor, în acest moment, Compania deține un parc de utilaje și autovehicule de peste 40 de agregate după cum urmează:

- 6 basculante 8x4
- 7 basculante 4x2
- 2 mini buldoescavatoare
- 3 excavatoare
- 8 buldoexcavatoare
- 2 autobetoniere
- 1 pompă de beton
- 1 mini încărcător frontal
- 3 excavatoare multifuncționale
- 1 macara de 20 t
- 1 macara cu platformă
- 2 platforme utilaje
- 1 motostivuitor
- 1 turn de iluminat mobil
- 4 autoutilitare cu benă
- 3 autoutilitare transport mixt
- 3 autovehicule 4x4
- 3 mașini de tăiat asfalt
- 9 generatoare de sudură
- 2 generatoare electrice
- 1 pompă de evacuare apă
- Dispositive de șanfrenare și aliniere conducte
- Alte scule și anexe necesare acestui gen de lucrări

Menționăm că toate aceste utilaje achiziționate se află în lista de investiții aprobată.

Direcția de presă

Comunicatul numărul 2, transmis presei la ora 19:50

PRECIZĂRI

Primarul General, Gabriela Firea, a sancționat conducerea Companiei Municipale Energetica, în urma achiziției a trei autoturisme cu tracțiune integrală. Deși realizată cu respectarea prevederilor legale și în deplină transparență, achiziția nu este oportună, în opinia edilului-șef.

Primarul General: „Nu sunt de acord cu astfel de achiziții, pe care nu le consider absolut necesare pentru o companie municipală. În consecință, am solicitat remedierea acestei situații, eventual prin vânzarea lor și achiziția unora mai potrivite pentru domeniul lor de activitate”.

Totodată, Primarul General a dispus realizarea unei analize minuțioase a tuturor achizițiilor acestei companii.

Reamintim că, prin anunțul de procedură publicat pe platforma SICAP cu indicativul CAN 1024498/11/11/2019, Compania Municipală Energetica a realizat achiziția a 3 autovehicule Euro6, cu motorizarea de 1591cmc, 177 CP, tracțiune integrală, varianta de echipare medie și consum mediu de 7,4 l/100km.

Facem precizarea că, în anul 2020, Compania Municipală Energetica București va demara cel puțin 3 șantiere consecutive – Piața Bobocica, Drumul Taberei și Ferentari - pentru modernizarea rețelei de termoficare a Capitalei.

Direcția de presă

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...