Șeful Consiliului Concurenței: Privatizarea Oltchim, încheiată în cel mult o lună

Data publicării:
oltchim- 853821-Mediafax Foto-Laszlo Raduly

Vânzarea combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea s-ar putea finaliza în mai puţin de o lună, dacă nu va apărea nicio problemă, a declarat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, prezent la conferinţa 'The Danube Triangle', organizată de Banca Naţionlă a României.


"Suntem, să sperăm, la câteva săptămâni distanţă de privatizarea unei companii petrochimice mari, vorbesc despre Oltchim, care a acumulat pierderi de-a lungul anilor. Sper să se întâmple în mai puţin de o lună, dacă nu vor fi probleme", a spus el.

Chiriţoiu a arătat că un eventual succes al acestei privatizări se datorează investigaţiei declanşate de Comisia Europeană privind acordarea unui ajutor de stat companiei petrochimice, potrivt News.ro.

"Am folosit foarte mult reglementările legate de ajutorul de stat pentru a impulsiona restructurarea companiilor de stat, cele nu multe care au mai rămas. Dacă vom avea succes cu Oltchim, vom folosi aceeaşi reţetă şi cu operatorul feroviar de marfă, CFR Marfă, care, de asemenea, a acumulat pierderi an de an", a menţionat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Cele mai mari probleme de acest gen sunt în zona mineritului de cărbune de mare adâncime, respectiv la Complexul Energetic Hunedoara, care, deşi a fost iertat de datorii în urmă cu câţiva ani, a acumulat altele între timp, iar singura şansă să rezolvăm această problemă este, din nou, prin intermediul investigaţiei Comisiei Europene.

"Fără acest impuls de la Comisia Europeană, nu vom putea rezolva aceste probleme, care datează de ani buni. Nici Oltchim, nici CFR Marfă, nici Hunedoara, nu au nicio şansă să înceteze să fie o gaură neagră", a adăugat Chiriţoiu.

Consiliul Concurenţei a anunţat, în august, că analizează tranzacţia prin care Chimcomplex SA preia o parte din activele Oltchim SA.

Chimcomplex face parte din grupul industrial român SCR, controlat de Ştefan Vuza, şi activează exclusiv în domeniul fabricării de produse chimice.

Combinatul Oltchim, important producător din industria chimică, a intrat în procedura de insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrată de un consorţiu de administratori judiciari. Procedura de privatizare a fost finalizată anul trecut, iar principalele active au fost adjudecate de Chimcomplex, pentru suma de 127 de milioane de euro.

Activele achiziţionate de Chimcomplex reprezintă terenuri şi clădiri (atât finalizate, cât şi investiţii în curs de execuţie), drepturi de proprietate intelectuală, precum şi alte bunuri mobile reprezentând, în principal, utilaje, echipamente, tehnologii şi alte bunuri similare.

Activele pot fi folosite la fabricarea a diferite produse chimice, precum şi la activităţi conexe acestora (producţia, furnizarea şi distribuţia de utilităţi şi materii prime, transport prin vagoane de cale ferată).

În iulie, Comisia Europeană şi-a dat acordul preliminar pentru preluarea Oltchim de către Chimcomplex.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Chimcomplex, Virgiliu Băncilă, a declarat, la începutul acestui an, pentru AGERPRES, că noul proprietar al Oltchim va păstra angajaţii şi salariile celor care lucrau până acum la instalaţiile de pe platforma din Râmnicu Vâlcea şi are în plan să relanseze producţia de PVC, material care nu se mai fabrică în România.

"Preţul pentru activele pe care le-am ofertat a fost 127 de milioane de euro. În plus, ne-am asumat efectuarea unor investiţii pe linia de protecţie a mediului, prevăzute în contract, de 13,7 milioane de euro, şi, ceea ce nu este prevăzut în contract, dar este în planul nostru de afaceri, este realizarea, după aceea, a unor investiţii care să dezvolte şi să consolideze platforma industrială de la Râmnicu Vâlcea", a afirmat Băncilă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”