România și UE. Cum este împărțit profitul între patroni și salariați

Dacă în România un leu din trei lei valoare nou adăugată în firmă ajunge la salariați sub formă de salarii, restul fiind profitul acționarilor, în celelate țări UE proporția este inversă. Salariile dețin o pondere de două treimi din valoarea nou adăugată, este concluzia Raportului Social al Institutului de Cercetare a Calității Vieții, institut subordonat Academiei.

Responsabilitatea salariilor mici din România este pusă în mod fals pe umerii salariaților, anume prin invocarea productivității mici a acestora, spun cercetătorii ICCV în studiul menționat. Acesta este disponibil integral aici.

”Explicația standard în discursul public actual este centrată pe formularea confuză a nivelului scăzut al productivității muncii. Formularea pune responsabilitatea pe umerii salariatului”, afirmă ei.

Cauzele sunt altele:

• prăbușirea sferelor cu munci cu valoare ridicată (dezindustrializarea),

• tehnologia depășită în multe domenii și în special, management deficitar.

• factorul politic: întreaga tranziție a fost dominată de politica salariului mic. Un nivel redus al salariilor a fost considerat a fi un factor cu efect pozitiv asupra creșterii economice: atrage investiții, mai ales din străinătate.

  Un alt factor este marginalizarea poziției sindicatelor, fapt care a permis ”creșterea producției prin sacrificarea muncii”. Salariul minim este, în România, de mai mult de cinci ori mai mic decât în țările europene avansate (16,5% ), dar și la jumătate din nivelul celorlalte 8 țări europene în tranziție (52,7 %), spune raportul.

Există o politică ”pro-profit” care, complementar cu prăbușirea capacității de negociere a angajaților, explică situația actuală a raportul dintre muncă și profit. Potrivit ICCV, ponderea profitului în totalul valorii nou create în 2014 era de 62,2% și 37,8% a salariilor. Prin comparație, UE18 are 40,9% profit la 59% salarii, iar UE 8 are 39% profit la 61% salarii. Distribuția este inversă.

Cele mai proaste rezultate în medie

România a plătit cel mai mare cost al tranziției comparativ cu celelalte țări în tranziție membre ale UE. În primii 10 ani de tranziție (1990-2000), România, spre deosebire de alte țări în tranziție (Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria), a cunoscut o prăbușire economică. România este țara care a înregistrat în întreaga perioadă de 27 ani după 1989 cea mai mică creștere economică, față de principalele țări europene în tranziție. Spre exemplu România are cel mai mic grad de multiplicare a PIB în perioada 1990-2016, de 4, față de 4,1 Bulgaria sau 5-6 Ungaria, Cehia, Polonia. PIB din 1990 a revenit la acest nivel de abia în 2000.

Alte concluzii ale studiului:

• doar 59% din români (față de 83% media în UE) se declară satisfăcuți cu viața. Aceasta reprezintă indicatorul unui dezechilibru al stării sociale a societății românești.

• Rata ocupării e 66%, față de 70% în UE

• Locurile de muncă salariale care oferă venituri mai ridicate, relativ sigure și însoțite de asigurări sociale și de sănătate, s-au redus de la începutul tranziției la aproape jumătate: de la peste 8,1 milioane în 1990, numărul salariaților oscilând între 4,6 și 5 milioane între 2000-2015.

• Munca informală în România, care oferă în general oportunități precare de supraviețuire, este estimată între 32% și 36% din totalul muncii în economie, producând 21% din PIB, față de 7% și 16% din PIB în UE 28.

• Sunt sectoare în care proporția muncii informale este importantă: construcțiile (RO – 21%, UE – 16%), serviciile în gospodărie (îngrijirea copiilor sau a vârstnicilor, menaj) (RO – 29%, UE – 17%), serviciile personale (RO – 15% și UE – 9%).

• Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) din România este cu 10 procente sub media UE (22,5% față de 32, 7%). 23,1% dintre tineri nici nu muncesc, nici nu învață (media UE 17%).