Video Război Rece în industria auto: cursa investițiilor pentru mașini electrice

Data actualizării: Data publicării:
ingineri care se uita la prototipul unei masini electrice
Companiile din industria auto au declanșat o veritabilă cursă a investițiilor în automobilele electrice Foto: Profimedia Images

Industria auto se află în plin proces de electrificare. Însă tranziția spre mașinile electrice se face cu investiții uriașe. Sunt de ordinul sutelor de miliarde de dolari, potrivit unei analize Reuters.

Constructorii auto din întreaga lume plănuiesc să investească aproximativ 515 miliarde de dolari în următorii cinci până la zece ani pentru a dezvolta și construi noi vehicule electrice și pentru a se îndepărta de motoarele cu ardere internă. În urmă cu mai puțin de trei ani, o analiză similară făcută de Reuters arăta că producătorii auto plănuiau să cheltuiască 300 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea vehiculelor electrice și a tehnologiilor aferente. Însă, între timp, presiunile tot mai puternice din partea autorităților pentru ca producătorii auto să renunțe treptat la vehiculele cu combustibili fosili, inclusiv la cele cu motorizări hibride, au determinat companiile auto să urgenteze și să majoreze investițiile.

Salt în necunoscut

O serie de țări, de la Singapore la Suedia, au anunțat deja că vor interzice vânzările de mașini noi cu motoare cu ardere internă până în 2030. În Statele Unite, președintele Joe Biden a arătat că dorește ca, până în 2030, 40 până la 50 de la sută din mașinile vândute să fie electrice.

Cu toate acestea, directorii din industrie și analiștii sunt îngrijorați de faptul că cererea de vehicule electrice ar putea să nu se potrivească cu obiectivele producătorilor, dacă nu sunt oferite stimulente suplimentare din partea autorităților și dacă nu se majorează cheltuieli pentru infrastructura de încărcare.

Analiștii spun că angajamentele tot mai mari în ceea ce privește investițiile în electrificarea vehiculelor seamănă cu Războiul Rece. Odată ce câțiva producători au anunțat programe pentru construirea de vehicule electrice, toți ceilalți au fost nevoiți să-și prezinte propriile planuri pentru a nu se simți lăsați în urmă, spune șeful departamenului de prognoză al AutoForecast Solutions, o firmă de consultanță în sectorul auto.

Iar asta face ca mulți producători să planifice volume de producție semnificative pentru o categorie de vehicule despre care încă nu se știe foarte exact cât de bine este acceptată de către public și nici care va fi profitul minim generat de aceasta.

Supremația Tesla

Analiza Reuters arată că deocamdată Tesla este în avangarda producătorilor de vehicule electrice. Compania fondată de Elon Musk pare să fie singura care vinde fiecare vehicul pe care îl poate construi și pregătește noi fabrici de miliarde de dolari la Berlin și Austin, care îi vor crește semnificativ capacitatea de producție. La începutul acestei luni, compania a fost evaluată la 1.200 de miliarde de dolari, de două ori mai mult decât valoarea combinată a Volkswagen, Toyota, Ford și General Motors.

Grupul german Volkswagen este însă cel care a conduce în ceea ce privește investițiile anunțate în vehicule electrice și baterii – peste 110 miliarde de dolari până în 2030. Aceste angajamente, care reprezintă mai mult de 20 la sută din cele anunțate la nivelul întregii industrii, stau la baza planurilor agresive ale Volkswagen de a produce patru milioane de vehicule electrice în Europa, China și America de Nord în următorul deceniu.

Producătorii auto se întrec în investiții

Volkswagen, împreună cu ceilalți mari constructori germani, Daimler și BMW, plănuiesc să cheltuiască în total 185 de miliarde de dolari până în 2030, în timp ce producătorii de automobile din Statele Unite, General Motors și Ford, se așteaptă să cheltuiască aproape 60 de miliarde de dolari până în 2025.

La rândul lor, producătorii de automobile chinezi, în frunte cu SAIC Motors, partenerul local al Volkswagen și General Motors, au anunțat investiții de peste 100 de miliarde de dolari în deceniul următor.

Companiile auto japoneze rămân însă în urmă. Honda, Toyota și Nissan Motor s-au angajat până acum să investească împreună mai puțin de 40 de miliarde de dolari.

Aceste sume nu includ însă zecile de miliarde de dolari investiți în capacitățile de producție suplimentare de către cei mai mari producători de baterii din lume, multe proiecte fiind în cooperare cu constructorii de automobile.

Citiți și: Un start-up suedez anunță că a reușit rezolvarea unei mari probleme generate de mașinile electrice

Partenerii noștri