Peste jumătate dintre companii, afectate de creșterea dobânzilor

Data publicării:
munca firma angajat acte dosar contabil mediafax

O creştere de până la trei puncte procentuale a ratei dobânzii la creditele în lei ar afecta semnificativ activitatea a 57% dintre companii, spune Banca Națională a României.

Un avans de până la trei puncte procentuale a ratei dobânzii la lei ar afecta semnificativ activitatea a 57% dintre companii, în condiţiile în care nivelul ridicat al fiscalităţii, impredictibilitatea mediului fiscal şi concurenţa rămân cele mai presante probleme cu care se confruntă firmele, potrivit sondajului privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România publicat de Banca Naţională a României (BNR), informează News.ro.

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la nivelul de 2,11%, potrivit datelor publicate marţi de BNR.

Conform răspunsurilor din sondaj, 40% dintre companii precizează că rata medie a dobânzii la creditele în lei pe care le au contractate se situează în intervalul 3-5%.

”O creştere de până la 3 puncte procentuale a ratei dobânzii la lei ar afecta semnificativ activitatea companiei şi/sau capacitatea de rambursare a creditului în rândul a 57% dintre firmele respondente. Firmele care au contractat împrumuturi în euro se finanţează în mare parte (46%) la o rată de dobândă cuprinsă între 2% şi 4%. În cazul acestora, o majorare de până la trei puncte procentuale a ratei dobânzii la euro ar afecta 60% dintre companiile îndatorate în această monedă”, se arată în sondaj.

Faţă de sondajul anterior, martie 2017, modificări importante sunt în sensul creşterii pentru costurile de producţie şi disponibilitatea forţei de muncă bine pregătite şi în scădere pentru lipsa cererii. Cea mai mare parte a companiilor chestionate consideră că nu are nevoie de finanţare de la bănci sau alte instituţii financiare nebancare – 63%, similar nivelului înregistrat în sondajul anterior.

”Cele mai multe dintre companii şi-au exprimat intenţia de a-şi reduce gradul de îndatorare, atât în lei, cât şi în euro (62%, respectiv 66%), şi nu ar contracta un credit nou indiferent de costul acestuia, în creştere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior (59%, respectiv 65%)”, se arată în sondaj.

Referitor la creditele în lei, 37% dintre firmele care au declarat că au nevoie de finanţare au indicat nivelul de 2% ca fiind rata maximă a dobânzii la care ar fi dispuse să se împrumute, în timp ce 29% dintre acestea ar accepta un credit în lei cu dobândă de maximum 4%.

”Rata maximă acceptabilă a dobânzii pentru creditele în euro, în percepţia firmelor care necesită finanţare, este de 1,5% în cazul a 41% din acestea, în timp ce alte 21% ar accepta o rată maximă a dobânzii cuprinsă între 1,5 şi 3%. Rata medie a dobânzii pentru creditele în lei se situa la 3,9% la septembrie 2017, cu toate acestea doar 12% dintre companii ar accepta un împrumut cu dobânda cuprinsă între 2 şi 4 la sută”, se arată în sondaj.

În cazul creditelor în euro, rata medie de dobândă la septembrie 2017 era de 2,4%, un procent de 9% dintre firme afirmând că ar fi dispuse să contracteze un împrumut cu o rată a dobânzii cu valori maxime între 1,5 şi 3%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...