Grupul Digi și angajamentele de CSR (2018 – 2020). Profil de companie responsabilă social, în anul pandemiei
Sănătatea, educația și mediul sunt cele trei teme majore pe care o companie ar trebui să le vizeze dacă dorește să facă dovada unei strategii de dezvoltare sustenabilă, axată pe responsabilitatea față de societate, în România. Aceasta este principala concluzie a studiului „Ce înseamnă pentru tine RESPONSABILITATEA?”, la care au răspuns online 1.250 de respondenți, în perioada 26 octombrie – 5 noiembrie 2020, la inițiativa grupului Digi.
Românii dobândesc informații și își formează atitudinile responsabile față de societate în familie (48%), la școală (15%), în comunitate (14%) sau în toate aceste situații de interacțiune socială (16%), mai arată acest sondaj. Pentru 32% dintre respondenți, companiile responsabile se implică în educația de masă, pentru 26%, în sănătate, pentru 17% în protecția mediului, pentru 9% în comunitate.
Studiul, realizat de grupul Digi pentru al doilea an consecutiv, își propune să identifice preocupările majore ale publicului, în domeniul CSR, dar să evalueze și percepția publicului asupra proiectelor derulate de companie.
Astfel, în privința domeniilor în care ar trebui să se implice companiile, în viitor, prin proiectele de CSR, respondenții nominalizează pe primul loc tot educația de masă (39%), urmată de protecția mediului (37%), sănătate (19%), artă-cultură (3%), sport (2%).
Digi, o companie implicată și cu o prezență semnificativă în comunitate
În mediul social marcat de valul pandemic din 2020 și de incertitudinea cauzată de criza sanitară, grupul Digi s-a concentrat pe sprijinirea comunităților aflate în nevoie, respectiv a categoriilor vulnerabile reprezentate de familiile din comunitățile rurale și izolate, copiii instituționalizați sau din medii sociale în dificultate, spitalele și pacienții afectați de COVID-19. Deși contextul pandemiei a schimbat prioritățile, compania și-a urmat obiectivele de responsabilitate socială, deoarece majoritatea domeniilor de intervenție s-au suprapus cu domeniile prioritare de CSR ale companiei: sănătate, educație, digitalizare și incluziunea socială, voluntariat și spirit de inițiativă.
Confruntate cu o trecere masivă a învățământului în mediul online sau cu adoptarea sistemului work-from-home, comunitățile vulnerabile au avut nevoie de sprijin din partea Digi. În același timp, compania s-a alăturat efortului general de a sprijini spitalele și școlile publice, iar misiunea socială centrală a companiei a continuat prin furnizarea serviciilor de care toți cetățenii au avut nevoie pentru a rămâne conectați cu cei dragi și cu afacerile lor.
Având în vedere acțiunile grupului întreprinse în timpul pandemiei, 78% dintre respondenții la studiul realizat de companie au considerat că Digi a acordat sprijin semnificativ în lupta anti-COVID, iar 81% au evaluat Digi drept o companie „categoric responsabilă” sau „mai degrabă responsabilă” din punct de vedere social. Comparativ cu anul 2019, grupul Digi și-a îmbunătățit percepția publică privind implicarea în activitățile de CSR.
Acest lucru este demonstrat și de topul generat prin menționarea spontană a proiectelor de responsabilitate socială corporativă demarate de companie. Respondenții au menționat următoarele campanii: Solidaritate pentru sănătate (donații de echipamente medicale pentru secțiile ATI, în lupta contra COVID-19, cu 20%), Digi #EDU. Școala viitorului (donații de echipamente și servicii de conectivitate pentru copiii din zone defavorizate sau din comunități izolate/ mediul rural, cu 16%) și campania de donare de sânge Digi donează viață (8%). În clasament mai figurează și campaniile Mov Crăciun (6%), #amgrijă (5%), Casiopeea - Cursa Roz (cros și marș anual pentru femeile care suferă de cancer la sân, cu 3%) și campania Ajută copiii cei mai afectați de pandemie, de final de an, demarată de PRO FM și SOS Satele Copiilor.
Grupul Digi a decis să ducă mai departe misiunea de sensibilizare și educare a propriilor angajați, începută în 2019, odată cu proiectul de comunicare publică Digi donează viață. Anul acesta, peste 450 de angajați s-au prezentat la centrele de donare.
„Pașii făcuți de companie în ultimii doi ani pentru a-și spori prezența în comunitate și a ajuta la rezolvarea unor probleme sociale au condus la această îmbunătățire a scorului la nivelul percepției publice. Progresele înregistrate de Digi în respectarea angajamentelor de responsabilitate socială au fost apreciate și de organizatorii CSR Index România, care au acordat companiei Bronze Level Recognition, la ediția de anul acesta. Pentru a marca această evoluție, cu sprijinul colegilor din Digi24, am realizat un film, care prezintă sub forma unei sinteze principalele proiecte de CSR, din ultimii doi ani. Provocările anului 2020 ne-au făcut mai solidari și mai responsabili, iar în acest moment al bilanțurilor privim mai departe, mai încrezători”, a declarat Luiza Domnișoru, director Comunicare și CSR Grupul Digi.
Despre Grupul Digi | RCS & RDS
Digi | RCS & RDS este filiala din România a Digi Communications NV, operator european de top în domeniul comunicațiilor electronice, cu operațiuni pe patru piețe – România, Ungaria, Spania și Italia. Pe parcursul celor peste 27 de ani de existență, Digi a investit continuu în cele mai revoluționare tehnologii, ajungând să dețină, în prezent, o rețea de fibră optică extinsă care deservește milioane de clienți.
Digi a adus pe piață servicii de comunicații electronice convergente la cele mai competitive prețuri. În timp, acest avantaj competitiv s-a transformat într-un beneficiu pentru milioane de clienți care au dobândit un acces mai rapidși mai avantajos la servicii de calitate superioară, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și al celor mobile. În România, Digi | RCS&RDS este cel mai mare angajator din domeniul antreprenorial local, cu aproximativ 13.000 angajați.
Grupul Digi pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi 24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, Digi4K, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, Pro FM, Dance FM, Chill FM și serviciul de content Digi Online.
- Etichete:
- digi
- rcs-rds
- sondaj
- digi communications n.v.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News