Prețurile gazelor urcă la maximul ultimilor 8 ani în Europa, după o explozie la terminalul Baumgarten din Austria, la care OMV este acționar majoritar
Sursa foto: diepresse.com
Cel puțin o persoană a murit, iar alte 18 au fost rănite, în urma unei explozii la unul dintre cele mai importante terminale de gaze naturale din Europa, de la Baumgarten din Austria, deținut în proporție de 51% de OMV, principalul acționar al OMV Petrom.
În urma acestui incident, prețurile gazelor de pe bursa londoneză au atins maximul ultimilor 8 ani, majorându-se cu 23%, potrivit Profit.ro.
Piața deja se străduia să absoarbă impactul apariției unei fisuri care a condus la închiderea unei rețele de conducte din Marea Nordului când a intervenit explozia de la Baumgarten. Potrivit Gas Connect Austria, incendiul principal a fost stins, iar cei 18 răniți au au primit imediat îngrijiri medicale.