Frână la boomul imobiliar. Sectorul construcțiilor din România are cea mai mare cădere din UE

Data actualizării: Data publicării:
constructii abandonate

România a înregistrat cea mai mare scădere din UE a producției in construcții în luna iulie, atât față de iunie 2017, cât și comparativ cu iulie 2017.

În iulie 2018, comparativ cu iunie 2018, producția ajustată sezonier în sectorul construcțiilor a crescut cu 0,3% în zona euro (EA19) și cu 0,4% în UE28, conform primelor estimări ale Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

În iunie 2018, producția în construcții a crescut cu 0,7% în zona euro și cu 1,0% în UE28. În iulie 2018, comparativ cu iulie 2017, producția în construcții a crescut cu 2,6% în zona euro și cu 3,9% în UE28.

Creșterea cu 0,3% a producției în construcții în zona euro în iulie 2018, în comparație cu iunie 2018, se datorează construcției de clădiri care a crescut cu 1,9%, în timp ce lucrările de inginerie civilă au scăzut cu 4,4%.

În UE28, creșterea de 0,4% se datorează creșterii construcțiilor de clădiri cu 1,7%, în timp ce lucrările de construcții civile au scăzut cu 3,9%.

Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creșteri ale producției în construcții au fost înregistrată în Slovenia (+ 7,0%), Ungaria (+ 4,6%) și Slovacia (+ 3,8%). Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în România (-9,1%), Franța (-1,8%) și Polonia (-1,0%).

Creșterea cu 2,6% a producției în construcții în zona euro în iulie 2018, comparativ cu iulie 2017, se datorează la construcția clădirilor în creștere cu 4,0%, în timp ce ingineria civilă a scăzut cu 1,6%.

În UE28, creșterea de 3,9% se datorează creșterii construcțiilor de clădiri cu 4,3% și ingineriei civile cu 2,1%.

Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creșteri ale producției în construcții au fost înregistrate în Ungaria (+ 38,0%), Slovenia (+ 26,3%) și Polonia (+ 16,6%). S-au înregistrat scăderi în România (-17,4%) și Spania (-4,1%).

Care sunt cauzele

Ar exista două cauza ale acestei situații în România, potrivit lui Adrian Iftime, director general al Federației Patronatelor Societăților de Construcții din România. Singurul segment cu creșteri este piața rezidențială, privată, care înregistrează creștere. Insă și aici sunt probleme, anume  lipsa forței de muncă. Lucrările publice efectuate de stat, anume autostrăzi, spitale, obiective publice lipsesc, trâgând în jos afacerile din sector. O parte din vină pentru lipsa forței de muncă ar avea-o și firmele de construcții care participă la licitațiii cu oferte ce prevăd plata salariilor minime pe economie pentru muncitori. Iftime crede că o soluție ar fi adoptarea unei reglementări care să oblige firmele participante la licitații publice să ia în calcul în ofertele lor salarii medii de ramură, nu cele minime. O astfel de măsură ar ajuta la păstrarea forței de muncă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ultimul soldat american care a plecat din Afganistan, desemnat să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Anca Țurcașiu, val de reacții pe rețelele sociale după ce s-a fotografiat alături de iubit: „Până la urmă...
Film Now
Următorul James Bond „va oferi ceva diferit”. Actorul ales va trebui să aibă în vedere un contract pentru cel...
Adevarul
„Corecția” barbară pe care un bărbat i-a aplicat-o soției: I-a tăiat părul cu toporul, a ras-o în cap şi a...
Newsweek
VIDEO Momentul în care Ucraina atacă prima oară Rusia cu rachete SUA de 10.000.000$. Ce a lovit?
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Joe Biden
Joe Biden împlinește astăzi 82 de ani, fiind cel mai vârstnic președinte în funcție din istoria SUA
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un cuplu în dormitor, atunci când s-a întors de la muncă: „Doar în Australia poți...
Film Now
Paul Teal, actorul din „One Tree Hill”, a murit la doar 35 de ani. Logodnica lui: „O parte din mine a murit...
UTV
Christina Aguilera, imagine rara alaturi de logodnicul ei, Matt Rutler, si cei doi copii, Max si Summer