Enel își vinde activele din România pentru 1,26 miliarde de euro. Cine este cumpărătorul
Grupul italian de utilităţi Enel a anunţat joi că îşi va vinde operaţiunile din România către grupul grec Public Power Corp (PPC), o tranzacție de 1,26 miliarde de euro. Enel, care vrea să-și reducă datoriile şi să se concentreze pe energiile verzi, a anunțat că părăsește piața din România pentru că nu mai are potențial de creștere.
„Acordul prevede plata de către PPC a unei sume totale de aproximativ 1,260 miliarde de euro, ceea ce evaluează societăţile vândute la circa 1,9 miliarde de euro (100% din acţiuni). În plus, suma totală poate fi ajustată conform unor clauze uzuale în astfel de tranzacţii precum şi printr-un mecanism pentru potenţiale plăţi ulterioare, în funcţie de valoarea viitoare a activităţii de retail”, se arată într-un comunicat Enel, citat de Agerpres.
Tranzacţia este în conformitate cu Planul Strategic curent al Grupului Enel, care vizează concentrarea asupra a șase ţări ţintă cu potenţial ridicat de creştere şi în care are o prezenţă integrată, respectiv Italia, Spania, Statele Unite, Brazilia, Chile şi Columbia.
Finalizarea tranzacţiei, aşteptată în trimestrul al treilea al acestui an, este supusă unor condiţii întâlnite în mod obişnuit în acest tip de acorduri, inclusiv permisiunea autorităţilor antitrust competente.
Enel părăsește România
În total, este estimat ca tranzacţia să genereze un efect pozitiv asupra datoriilor nete ale Grupului, ce urmează să scadă cu aproximativ 1,7 miliarde de euro, din care aproape 0,1 miliarde de euro în 2022 şi restul în 2023, pe lângă un efect negativ cumulat asupra profitului net al Grupului de aproximativ 1,4 miliarde de euro în perioada 2022-2023, din care circa 0,6 miliarde de euro din rezervele legate de diferenţele de curs de schimb, care vor fi contabilizate în 2023. În consecinţă, tranzacţia nu urmează să aibă vreun impact asupra rezultatelor economice curente ale Grupului, precizează compania.
„Prin vânzarea tuturor activităţilor din România, continuăm planul de vânzare de active prezentat în urmă cu 3 luni în cadrul Planului Strategic 2023-2025 al Enel. Suntem mândri de rezultatele obţinute în România de la intrarea în ţară în 2005 şi apreciem munca susţinută şi devotamentul colegilor noştri, care ne-au permis să devenim unul dintre cei mai importanţi jucători integraţi în domeniul energiei în România. Suntem încrezători că un grup internaţional important precum PPC va continua această poveste de succes”, a declarat Francesco Starace, CEO şi Director General al Grupului Enel.
Grupul Enel este un jucător major în energie în România din 2005, cu activităţi în distribuţia şi furnizarea de energie electrică, în domeniul producţiei de energie din surse regenerabile prin capacităţi de peste 500 MW operate de către Enel Green Power România, precum şi în domeniul serviciilor energetice avansate. Societăţile de distribuţie ale Grupului în România sunt prezente în trei regiuni importante ale ţării, respectiv Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, deservind în total peste 3 milioane de clienţi. Enel Energie şi Enel Energie Muntenia sunt furnizori majori de energie electrică şi gaze naturale, precum şi de servicii cu valoare adăugată. În România, Grupul mai are activităţi prin Enel X în domeniul serviciilor inteligente pentru locuinţe, producţiei de energie la nivelul locului de consum şi eficienţei energetice, iar prin Enel X Way în domeniul mobilităţii electrice.
Public Power Corp (PPC) este cea mai mare companie de utilităţi din Grecia.
- Etichete:
- enel
- piata energie