EFT a pierdut definitiv pretențiile împotriva Hidroelectrica

Data publicării:
sediu hidroelectrica mediafax

Curtea de Apel Bucureşti a respins joi toate cele trei recursuri formulate de traderul Energy Financing Team, de producătorul Alro şi de contractorul Andritz Hydro împotriva hotărârilor prin care tribunalul le-a respins cererile împotriva Hidroelectrica.

sediu hidroelectrica mediafax

Pretenţiile financiare ale celor trei companii depăşeau 140 milioane lei, potrivit Euro Insol, firma controlată de Remus Borza, care a fost administratorul judiciar al companiei de stat pe perioada insolvenţei, informează News.ro.

Astfel, instanţa a respins pretenţiile de 11,3 milioane lei formulate de EFT împotriva Hidroelectrica, traderul fiind obligat şi la cheltuieli de judecată în recurs de 29.469 lei.

De asemenea, instanţa a respins şi pretenţiile de 129 milioane lei  formulate de producătorul de aluminiu Alro împotriva Hidroelectrica. Alro a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 29.469lei. 

Curtea de Apel a menţinut totodată şi soluţia dată de Tribunalul Bcureşti, care a respins pretenţiile Andritz pentru lucrări suplimentare pretins efectuate în cadrul contractului de retehnologizare privind Porţile de Fier II. Andritz a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată de 29.469 lei.

 „Chiar dacă Hidroelectrica a ieşit din insolvenţă în iunie 2016, nu toate litigiile pornite acum patru ani s-au finalizat. În toată această perioadă de timp, băieţii deştepţi ne-au chemat în judecată în peste 150 de dosare”, a declarat  avocatul Remus Borza, care controlează casa de insolvenţă Euro Insol.

Borza susţine că miza era enormă, în condiţiile în care companiile Energy Holding, EFT Romania, EFT AG, Alpiq Romenergie şi Alpiq Romindustrie au câştigat 1 miliard de euro în perioada 2006-2012 şi ar mai fi câştigat încă 1 miliard de euro până în 2019, când expirau contractele, dacă Euro Insol nu le-ar fi denunţat în toamna lui 2012.

Şi companiile Andritz Hydro şi Voith Hydro Holding, contractori ai Hidroelectrica pe lucrări de retehnologizare, au câştigat pe contracte cu încredinţare directă aproape 1 miliard de euro pe lucrări supraevaluate şi discutabile din punct de vedere tehnic, susţine fostul administrator judiciar al Hidroelectrica. 

„După ce au pierdut toate aceste litigii în instanţele naţionale unde au cerut daune de 600 milioane de euro, băieţii deştepţi ne târăsc mai nou la instanţele arbitrale de la Washington, Paris sau Geneva cerându-ne daune de sute de milioane de euro, în condiţiile în care contractele lor au fost denunţate şi declarate ilegale nu doar de Euro Insol, cât şi de către ANAF, Curtea de Conturi, Parchete, Instante şi mai nou Consiliul Concurenţei. E o vorbă în popor, tot hoţul strigă hoţul”, a mai spus Borza.

Euro Insol şi Hidroelectrica au fost apărate în instanţă de avocaţii de la Borza şi Asociaţii, respectiv Stănescu, Miloş Dumitru şi Asociaţii.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă din 20 iunie 2012 până în 21 iunie 2016, însă în două faze, pentru că în perioada iunie 2013 – februarie 2014 a ieşit din procedura judiciară.

După intrarea în insolvenţă, Hidroelectrica a denunţat contractele de vânzare de energie electrică încheiate cu firmele aşa-numiţilor "băieţi deştepţi" din energie.

Prin contractele cu companii precum Energy Trading, încheiate la preţuri apropiate de costurile de producţie ale Hidroelectrica, profitul companiei de stat a fost "privatizat" în favoarea companiilor cu conexiuni politice, spun specialiştii în energie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...