Diferențe salariale. Câți bani dă o firmă străină faţă de una românească
Multinaţionalele au fost demonizate în ultimele luni, dar datele arată că o firmă străină este un angajator mult mai prietenos decât una autohtonă. Salariile în medie sunt duble faţă de firmele româneşti, iar profitabilitatea, raportată la cifra de afaceri generată este mult mai mică. Asta arată de fapt o grijă mai mare pentru continuitatea business-ului, fie că e vorba de angajați, fie că e vorba de investiţii.
Statisticile arată că între o companie românească şi o multinaţională nu există diferenţe foarte mari în ceea ce priveşte cifra de afaceri sau vânzarile. Dacă vorbim de profit însă, în 2015 cele 435.000 de firme autohtone au avut un profit de 40 de miliarde de lei, în timp ce multinaţionalele au ieşit pe plus cu doar 27 de miliarde.
„Ca medie, constantăm că, în general, companiile multinaționale au o profitabilitate mai mică decât companiile românești, dar dacă ne uităm mai departe, în detaliu, companiile multinaționalelor sau angajații companiilor multinaționale au un salariu de 2,3 mai mare decât al celor locale,” precizează Dragoș Roșca, fondatorul unui fond de investiții.
O multinațională îşi plăteşte angajaţii cu un salariu mediu net de 2.400 de lei, în timp ce companiile româneşti oferă cu puțin peste 1.000 de lei. În plus, multinaționalele pun foarte mult accent pe pregătirea profesională a angajatului și sunt de părere că acesta este un pion important în competiția din piață.
„Accentul pe productivitate sau pe eficiența utilizării capitalului uman cred că este maximizată într-o multinațională care știe și să investească, și să scoată valoare din oameni, și pentru asta este nevoie să investești în traininguri și pregătire substanțială,” explică Bogdan Putinică, vicepreședinte multinațională.
În România sunt aproape 40.000 de multinaționale, asta înseamnă sub 10% din totalul firmelor care activează la noi în ţară. Cu toate acestea, deţin mai mult de jumătate din cifra de afaceri din economie, şi au peste 1 milion de angajaţi.
- Etichete:
- salarii firme straine
- salarii firme romanesti
- salarii multinationale
- locuri de munca multinationale
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News