Americanii lucrează cu 25% mai mult decât europenii. Stau peste program, îşi iau mai puţine libere, se pensionează mai târziu, iar diferenţa nu e nicidecum una culturală. În anii 70 americanii şi vest-europenii lucrau cam la fel de mult. De atunci şi până acum însă Europa şi-a construit un sistem în care motivaţiile de a munci şi de a câştiga în plus au început să dispară.
În medie, americanii muncesc cu 25% mai multe ore decât europenii, arată un studiu prezentat de Bloomberg. Nu sunt incluse doar zilele de lucru ci şi concediile, timpul petrecut în şomaj şi vârsta de pensionare.
Rezultatul - doar elveţienii se apropie cât de cât de orele muncite de americani. 26 de ore pe săptămână lucrează americanul mediu, 25 elveţianul şi doar 18 italianul.
Anul trecut, mai bine de jumătate dintre americani nu şi-au luat toate zilele de concediu iar cu un an înainte numărul total al zilelor nefolosite a atins maximul ultimilor patru decenii. Stresul e o mare problemă, însă financiar, sacrificiile merită.
Economiştii arată că motivul principal pentru care europenii lucrează mai puţin e fiindcă nu au pentru ce. Salariile sunt mult mai apropiate astfel că angajatul care munceşte în plus are câştiguri mici.
În Statele Unite însă inegalitatea de venituri e mai mare, iar acelaşi nivel de muncă suplimentară e mult mai bine remunerată decât în Europa. Egalitatea mai mare de aici înseamnă totodată că angajatul cel performant nu poate urca foarte mult pe scara veniturilor aşa că are stimulente mai mici de a lucra în plus, de a fi mai productiv sau de a veni cu idei bune.
Şi sistemul de impozitare face o mare diferenţă. Taxele pe muncă sunt mai mari în Europa decât în America, ceea reprezintă un alt factor care descurază eforturile suplimentare ale angajaţilor.
În Statele Unite inclusiv vârstnicii lucrează mai mult. Acum, în câmpul muncii activează mai mulţi americani de peste 65 de ani decât oricând în ultimele cinci decenii.
În Italia, Franţa sau Germania însă pensiile sunt atât de generoase încât efortul de a munci în plus la bătrâneţe nu rentează.
istemele de pensii din Europa sunt predominant de stat, pe când în America sunt private iar banii pe care îi primesc cotizanţii la finalul carierei depind de evoluţia pieţei. Asta înseamnă că banii angajaţilor au şanse mari să se înmulţească însă ei nu pot şti clar când se pot pensiona în siguranţă cu sumele strânse.
În Europa e simplu - la 65 de ani se intră la pensie iar vârstnicul ştie clar ce bani primeşte lună de lună.
Pe europeni îi protejează şi sindicatele, care în America aproape că nu mai există. Ele au puterea de a negocia salariile şi beneficiile tuturor muncitorilor pe care îi reprezintă în vreme ce americanii sunt pe cont propriu iar mărirea salarială vine doar daca angajatorul e de acord că salariatul produce mai mult.
Sistemul de peste Ocean încurajează competiţia, totuşi până şi companiile văd că salariaţii lor adesea îşi neglijează viaţa personală de dragul carierei.
De exemplu, compania IT Evernote a ajuns să le ofere angajaţilor câte o mie de dolari pentru a pleca în vacanţă. Totuşi, la un an de la lansarea programului, inclusiv directorul care a venit cu ideea a refuzat concediul.