Boeing oferă 2 milioane de dolari celui care inventează cel mai bun aparat de zbor personal
Data actualizării: Data publicării:
Boeing oferă două milioane de dolari celui care va crea un aparat de zbor personal. Poate să fie un jetpack, o dronă sau o motocicletă. Oricine se poate înscrie, dacă respectă câteva condiţii.
Gigantul american nu este interesat de forma sau dimensiunile aparatului de zbor. Şi nici dacă merge cu energie electrică sau combustibili fosili.
Însă nu poate fi zgomotos, trebuie să decoleze şi să aterizeze vertical şi, cel mai important, trebuie să poată transporta o singură persoană pe o durată de timp necesară parcurgerii a 32 de kilometri, fără alimentare sau reîncărcare.
Competitorii vor trebui să demonstreze asta la un concurs, când vor face un test de zbor cu un manechin. Aveţi timp să vă înscrieţi până pe 4 aprilie anul viitor, iar marele premiu se va acorda în octombrie 2019. Detalii, aici.
Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți în fiecare vineri, de la ora 19:00, pe Digi World și în fiecare sâmbătă de la 16:30, pe Digi24, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta.