Actualizare. 11 directori ai Poştei Române au renunţat la salariile compensatorii pe care le-ar fi primit dacă ar fi părăsit compania.
Ministerul pentru Societatea Informaţională a avut nevoie de trei numărători pentru a-şi da seama câţi dintre directorii Poştei au renunţat la salariile compensatorii. Iniţial, reprezentanţii ministerului au anunţat că toţi cei 11 şefi renunță la compensații. La nici o oră însă, i-au mai numărat odată şi au constatat că doar cinci dintre ei au semnat. O nouă numărătoare a avut loc la finalul programului de activitate și, din nou, ministerul a anunţat că toţi directorii au renunţat la salariile compensatorii.
___________________________________________
Iniţial, Ministerul pentru Societatea Informaţională anunţa că toţi cei 12 directori ai Poştei au renunţat la salariile compensatorii. La nici o oră însă, oficialii i-au mai numărat odată şi au constatat că nici jumătate dintre ei nu au semnat.
„Cinci dintre directorii și directorii executivi ai Poștei au semnat renunțarea benevolă și necondiționată la prevederile privind salarii compensatorii în caz de încetare a contractului individual de muncă”, a spus Dan Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Poştei Române.
Cei cinci directori care pleacă fără salarii compensatorii nu rămân însă cu mâna goală. Ei vor primi bonusuri de mii de euro, în funcție de vechime şi de performanţe, dar şi dacă privatizarea Poştei Române va fi un succes. Ceilalţi pot beneficia oricând de salariile compensatorii, chiar şi dacă ar demisiona.
Corpul de control al premierului verifică legalitatea salariilor compensatorii acordate directorilor companiei Poșta Română. Chiar și așa, spun sindicaliștii, Rosita Alexe, fosta șefă a Direcției Juridice, a încasat 30 de salarii compensatorii, echivalentul a 60.000 de euro.
Şi şefii din Transporturi dau dovadă de generozitate când vine vorba de directorii companiilor din subordine. La CFR Călători n-a fost suficient un director. Au mai fost numiţi încă doi
Vorbim de o companie cu peste 13.000 de angajaţi şi datorii de sute de milioane de euro. Aşa că şefii din Transporturi i-au adus două ajutoare lui Valentin Dorobanţu.
Firecare dintre cei trei directori primeşte câte 21.000 de lei pe lună.
„Asta este noua formă de organizare la CFR Călători. sistem dualist”, spune Ioan Bălănean, membru în Directoratul CFR Călători.
Acesta spune că a fost numit în conducerea companiei după ce a depus CV-ul. Vasile Secară, președintele directoratului CFR Călători, spune de asemenea că numirile s-au făcut în urma unui proces de selecție.
Omul care s-a ocupat de recrutarea managerilor privaţi în companiile din Transporturi, George Butunoiu, susţine, însă, că nu are nicio legătură cu noile numiri de la CFR Călători. Nu ar fi prima oară când la şefia unor companii feroviare ajung persoane care nu au trecut printr-un proces de selecţie. Este şi cazul Alinei Pârâială, şefa de cabinet a ministrului Dan Şova, numită în consiliul de administraţie de la CFR SA.