Comisia Europeană ne prevede un deficit excesiv, mult peste prognozele oficiale

Data actualizării: Data publicării:
comisia europeana

La câteva zile după ce vicepremierul Viorel Ștefan a dat asigurări că România își va menține deficitului bugetar în limita de 3%, nivel la care Comisia Europeană aprinde beculețul roșu, Bruxelles-ul prezintă cifre care ar trebui să ne pună pe gânduri. Deficitul bugetar ar urma să fie în acest an nu mai puțin de 3,4% din PIB.

EC Berlaymont Headquarters Unveiled In Brussels
Foto: Mark Renders/Getty Images

 

 

 

 

Comisia Europeană (CE) a menţinut estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, la 4,5%, iar pentru 2019 se aşteaptă la un avans de 3,9%, potrivit Agerpres.ro.

Înăsprirea graduală a politicii monetare, ca răspuns la presiunile inflaţioniste şi la adâncirea deficitului, ar putea atenua perspectiva pentru investiţiile private. De asemenea, investiţiile per ansamblu ar putea fi afectate dacă Executivul va reduce şi mai mult investiţiile publice, pentru a-şi îndeplini ţintele de deficit. Într-un sens mai larg, incertitudinile privind politicile guvernamentale ar putea afecta creşterea economiei, avertizează Comisia Europeană.

PIB-ul României a crescut cu 6,9% în 2017, un record post-criză, datorită boom-ului în consumul privat, stimulat de măsurile de relaxare fiscală, inclusiv reducerea impozitelor indirecte şi creşterea salariilor în sectorul public. Creşterea ar urma să-şi reducă viteza în 2018, dar va rămâne robustă. Consumul privat ar urma să încetinească anul acesta, deoarece creşterea nominală a salariilor se moderează, iar majorarea inflaţiei afectează venitul disponibil real, dar va rămâne principalul motor al creşterii economiei. Totuşi, investiţiile se vor întări probabil în acest an, datorită sporirii gradului de implementare a proiectelor finanţate cu fonduri europene, conform previziunilor economice intermediare din vara anului 2018, publicate joi de Executivul comunitar.

În 2017, rata şomajului în România a scăzut la 4,9%, cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani. Înăsprirea condiţiilor de pe piaţa forţei de muncă, împreună cu o creştere de 16% a salariului minim în februarie 2017 şi majorarea substanţială a salariilor în sectorul public au dus la o accelerare a creşterii salariilor. Avansul ar urma să continue şi în 2018 deşi într-un ritm mai lent, pe fondul majorării suplimentare a salariilor în sectorul public şi a creşterii de 9% a salariului minim în ianuarie, previzionează CE.

Importurile ar urma să continue să crească mai rapid decât exporturile în 2018 şi în 2019, iar deficitul de cont curent se va adânci la 3,6% din PIB anul acesta şi la 3,9% din PIB anul viitor.

După doi ani consecutivi de scădere a preţurilor de consum, inflaţia a revenit în teritoriu pozitiv în 2017, deşi a fost atenuată de reducerea ratei TVA şi a accizelor la combustibil. Inflaţia a început să accelereze în semestrul doi, în principal pe fondul majorării preţurilor la alimente şi energie, acestea din urmă provocând atât creşterea preţurilor la combustibili la nivel mondial, cât şi inversarea în octombrie 2017 a efectului reducerii accizelor din ianuarie. CE estimează că rata inflaţiei va creşte la 4,2% anul acesta şi va încetini la 3,4% anul viitor, în timp ce inflaţia de bază ar urma să urce de la 0,8% în 2017 la 3,3% în 2018 şi 3,5% în 2019. În condiţiile în care inflaţia a reintrat în intervalul de variaţie din jurul ţintei Băncii Naţionale a României (2,5% plus/minus un punct procentual), BNR a început să înăsprească politica sa monetară ultra-relaxată. Pentru prima dată din 2018, BNR a majorat rata dobânzii în ianuarie şi în februarie, până la 2,25%

În 2017, deficitul bugetar s-a situat la 2,9% din PIB, un uşor declin comparativ cu 2016. În acest an, deficitul bugetar ar urma să ajungă la 3,4% din PIB, pentru ca în 2019 să se adâncească la 3,8% din PIB.

Viorel Ștefan: Deficitul, cu siguranță sub 3%

Deficitul bugetar pentru 2018 se va situa cu siguranţă sub obiectivul de 3% din PIB, în conformitate cu tratatele Uniunii Europene, a afirmat acum două zile viceprim-ministrul Viorel Ştefan.

"Referitor la deficitul bugetar pentru 2018, acesta, cu siguranţă, se va situa sub obiectivul de 3% din PIB, în conformitate cu tratatele Uniunii Europene. Totodată, ajustarea deficitului structural în vederea atingerii obiectivului pe termen mediu este planificată să înceapă din anul 2019", a declarat Viorel Ştefan.

Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, consolidat în 2012, prevede o limită a deficitului bugetar pentru statele membre de 3% din PIB și un nivel al datoriei publice în PIB sub 60%.

Citiţi şi: Primele mii de pensii care ar putea crește cu adevărat în guvernarea PSD-ALDE. Și o „bătaie de joc” cu repetiție la adresa CCR

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei