Comisia Europeană, îngrijorată de scăderea investițiilor în România

Data publicării:
bani 3-41

Experţii europeni s-au arătat îngrijoraţi de situaţia din România după ce au citit ultimul raport al Băncii Mondiale despre cât de simplu este să faci afaceri.

Anul acesta, ţara noastră a coborât cu o treaptă în acest clasament, până pe locul 73 dintr-un total de 189 de ţări.

Ceea ce este şi mai ingrijorător este faptul că poziţia României a rămas neschimbată între 2008 şi 2013, în timp ce aproape toate celelalte noi state membre ale UE şi-au îmbunătăţi clasarea”, au avertizat reprezentanţii Comisiei Europene.

În România, firmele au nevoie de 200 de ore ca să-şi plătească toate datoriile. Cu 21 de ore mai multe decât media europeană.

Investitorii, în general, sunt foarte scrupuloși în acest moment și se uită cu foarte mare atenție la investițiile pe care le fac. România are o poziționare destul de slabă, în comparatie cu alte state din regiune”, afirmă Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

În aceste condiţii, nu este de mirare că investiţiile străine s-au împuţinat. În septembrie, abia au ajuns la 1,5 miliarde, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În zona productivității, suntem la jumătate față de media UE. Însă decalajele care există între noi și celelalte economii din UE indică nerespectarea sau neîncadrarea pe deplin a României în aceste criterii de competitivitate”, explică analistul economic Florian Libocor.

Experţii europeni dau şi soluţii pentru rezolvarea problemelor semnalate. Printre altele, ei recomandă un acces mai uşor la finanţare pentru IMM-uri, dar şi sprijinirea companiilor care exportă.

De asemenea, autorităţile mai au de lucru şi la îmbunătăţirea sistemului de cadastru.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri