Chiriile din Centrul Vechi au scăzut și cu 25%

Data publicării:
restaurant inchis centrul vechi

Unul dintre cele mai cunoscute restaurante din centrul istoric al Bucureştiului a fost închis în urmă cu două luni, după ce a intrat în vigoare legea care interzice funcţionarea barurilor, restaurantelor, cafenelelor ori teatrelor în clădiri cu bulină roşie.

Am fost primii care am închis din centrul istoric, am considerat că e foarte normal să respectăm această lege. Căutăm un spaţiu adecvat, în aşa fel încât să putem activa cu o altă locaţie în centrul istoric”, spune Daniel Mischie, coproprietarul unui lanţ de restaurante.

Din cele aproape 200 de localuri din Centrul Vechi, zece au tras obloanele în ultimele două luni. Ceilalţi proprietari, care nu au bulina roşie aplicată pe spaţiile pe care le oferă, au fost nevoiţi să taie drastic din chirii.

„Cu siguranţă au scăzut cu cel puţin 20-30 la sută din cauza scăderii cererii. Am văzut chirii de 8 euro pe metrul pătrat, am văzut de 60 de euro pe metrul pătrat”, spune Carmen Ravon, specialist în imobiliare.

Nu orice proprietar îşi permite să acopere cheltuielile pentru consolidarea şi amenajarea clădirilor, aşa cum cer noile reguli de siguranţă.

Cele legate de consolidarea clădirii se ridică undeva între 300 şi 1.000 de euro pe metrul pătrat. Cheltuiala de amenajare a spaţiului contra incendiilor ar trebui să fie undeva între 10.000 şi 20.000 de euro per locaţie”, spune Octav Dură, reprezentant al Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Vechi.

Oamenii de afaceri din Centrul Vechi vin şi cu o soluţie pentru cei care nu au bani să-şi consolideze clădirile.

Statul, primăria să ofere garanţii băncilor, la fel ca la proiectul Prima Casă, prin care banca să poată să subvenţioneze consolidarea spaţiilor imediat, avand garanţia statului”, spune Daniel Mischie.

Oamenii de afaceri care au decis să plece definitiv din Centrul Vechi se orientează acum spre spaţiile disponibile din mall-uri sau din zone cu trafic intens precum Unirea, Universitate şi Dorobanţi, acolo unde preţul chiriilor este deja în creştere.

În Bucureşti sunt în jur de 3.400 de de restaurante, cluburi, cafenele şi baruri, iar afacerile lor trec de jumătate de miliard de euro pe an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri