Ce condiții se pun celor care cumpără terenuri agricole
Data actualizării: Data publicării:
Firmele și persoanele fizice din spațiul european care vor să cumpere terenuri agricole în România vor fi obligate să îndeplinească o serie de condiții.
Printre acestea, se numără o experiență de minimum 5 ani în domeniu și prezentarea unei dovezi că 75% din activitatea derulată în ultimii 5 ani a fost în agricultură. Condițiile vor fi aplicate inclusiv persoanelor fizice și juridice române.
Condițiile sunt incluse în draftul aflat în finalizare la nivelul Ministerului Agriculturii, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale.
Alte condiții care vor trebui îndeplinite pentru cumpărarea de terenuri agricole sunt existența unor studii în domeniu și ca destinația terenului să nu fie schimbată cel puțin 10 ani.
În plus, pentru firme va trebui dovedit că acționarii au domiciliul în România.
Proiectul ar putea include și obligația de a fi prezentată și dovada unui istoric de cel puțin 5 ani în relația cu Fiscul, după model german. Scopul acestei obligații va fi de a demonstra "buna intenție" a cumpărătorului, prin faptul că a fost contribuabil la buget minimum 5 ani.