Cât de mult s-au ieftinit combustibilii: Kerosenul de la avioane este folosit ca aditiv pentru motoarele vapoarelor

Data actualizării: Data publicării:
British Airways Affected By Second Phase Of Strikes
Foto: Gulliver/GettyImages

Kerosenul utilizat de avioanele de pasageri, unul dintre cele mai scumpe produse petroliere, a devenit un component care se adăugă în combustibilul mai ieftin utilizat de navele maritime, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres. Acesta este unul dintre efectele pandemiei de coronavirus, care a blocat la sol avioanele din întreaga lume. 

Utilizarea kerosenului pe post de aditiv pentru motoarele vapoarelor, de neconceput în urmă cu un an, reflectă prăbușirea cererii de combustibil din partea industriei aeronautice, ca urmare a pandemiei de Covid-19. Estimările Asociaţiei Internaţionale de Transportat Aerian arată că zborurile cu avionul nu vor reveni la nivelul de dinaintea crizei până în 2024.

Datele colectate de Bloomberg arată că, pe piaţa din Singapore, preţul combustibilului de avion a scăzut de la peste 70 de dolari per baril în ianuarie la aproape 20 de dolari în mai, pentru ca în prezent să îşi revină la aproximativ 41 de dolari. În paralel, preţurile bunker la combustibilul cu nivel scăzut de sulf (VLSFO) sunt în prezent cu 54% mai mici decât erau la finele anului trecut.

"Numai într-o situaţie în care economia este într-o gravă criză vedem cum componente mai scumpe se îndreaptă direct spre combustibilul cu nivel scăzut de sulf", subliniază Eugene Lindell, analist şef la firma de consultanţă JBC Energy GmbH.

Declinul cererii pentru combustibili destinaţi aviaţiei şi transportului rutier generează o ofertă mai mare de componente care pot fi amestecate în combustibilul pentru shipping, declara săptămâna trecută directorul International Bunker Industry Association, Unni Einemo.

Însă, chiar dacă utilizarea de kerosen poate scădea preţurile pentru industria de shipping, adăugarea acestuia în combustibilul utilizat de nave poate crea unele probleme. Utilizarea unei cantităţi prea mari de kerosen poate coborî temperatura la care combustibilul utilizat de nave se aprinde, ceea ce reprezintă un risc serios pentru nave.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Planul POT, dezvăluit de Anamaria Gravilă: Reluarea turului 2, după alegerile din mai. „Președintele a fost...
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă