Casa cu mai mulţi proprietari ia locul hotelului. Schimbarea formei de proprietate compensează preţurile mari

Data publicării:
casa proprietari

În Constanţa, este în construcţie un ansamblu rezidenţial cu peste 900 de apartamente. Fiecare locuinţă costă 6.000 de euro însă poate avea pînă la 36 de propretari care îşi împart timpul petrecut pe malul mării. Cel care vrea să deţină casa în plin sezon plăteşte însă mai mult.

„Beneficiază de această cameră pentru toată viaţa, pot să o închirieze, să o lase moştenire. Numărul săptămânii va fi trecut şi intabulat pe numele persoanei”, a spus Elena Claici, acţionar.

Ansamblul va fi gata vara viitoare şi va avea piscină şi toate condiţiile unui hotel, spun acţionarii. Tot o afacere din închiriere pot face şi proprietarii unei case de vacanţă de la munte. Are 11 camere şi costă aproape 900.000 de euro.

Se poate gândi ca şi afacere, iar cumpărătorul poate să fie mai mulţi proprietari, o firmă. Iar pentru cei care nu vor bată drumul până la casa de vacanţă, există varianta să îşi ia casa cu ei. O locuinţă pe roţi de 90 de metri pătraţi costă 36.000 de euro cu o parte din dotările interioare. „Aceste case care sunt pe roţi nu necesită autorizaţie de construcţie. Cele mici, se pot ridica pe un trailer şi transporta pe şosea. Cele mari se montează direct la terenul clientului”, a spus inginerul Mircea Cristescu.

În 2014, dezvoltatorii imobiliari spun că au avut pentru prima dată de la începerea crizei imobiliare vânzări peste aşteptări.

„Din proiectul ăsta s-a vândut peste 30%. Am început vânzarea într-o perioadă de vară, ceea ce e o variantă destul de bună”, a precizat Alex Rădulescu, director de vânzări al unei companii imoblilare.

Preţul de pornire al unei vile vândute în acest ansamblu aflat în apropiere de centura Capitalei este de 80.000 de euro.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...