Lunile anului cu cele mai bune oferte pentru cumpărături

Data actualizării: Data publicării:
cumparaturi

Au rămas mai puţin de trei săptămâni până la Black Friday, ba chiar unele magazine au furat startul, dar aceasta s-ar putea să nu fie cea mai bună perioadă pentru cumpărături. Desigur, unele electronice şi electrocasnice au parte de reduceri mari. Însă oferta magazinelor tinde să fie limitată în Vinerea Neagră a cumpărăturilor. Oferte bune pentru televizoare, calculatoare sau telefoane inteligente apar şi în restul anului. Comercianţii încearcă să aibă vânzări constante, aşa că taie preţurile mai ales în lunile în care cererea este mică.

Pentru magazinele de electronice, luna octombrie a ajuns să fie una amorţită. Clienţii îşi amână cumpărăturile pentru luna noiembrie când ştiu că apar ofertele de Black Friday. Însă această aşteptare poate să îi încurce atât pe consumatori cât şi pe comercianţi. Ofertele valabile în week-endul de Black Firday sunt greu de prins deoarece produsele la preţ redus dispar foarte repede de pe rafturile reale şi virtuale ale magazinelor.

Unii comercianţi au decis să fure startul şi să îşi întindă pe o lună întreagă ofertele acestui sezon de cumpărături. Totuşi, clienţii ar putea avea mai multe de câştigat dacă vânează oferte în alte perioade ale anului. Mai ales în lunile de vară.

În iunie, iulie şi august, cererea de electronice şi electrocasnice scade. Este o perioadă de vacanţe în care veniturile populaţiei sunt redirecţionate mai mult spre călătorii şi alte activităţi relaxante şi mai spre achiziţia televizoare, smartphone-uri şi laptopuri.

Ca să impulsioneze vânzările, magazinele ieftinesc aceste produse, iar unele oferte din perioada de vară sunt comparabile cu cele de Black Friday.

Iar cumpărătorii răbdători sunt cei care au cel mai mult de câştigat. Adică cei care nu se grăbesc să cumpere un produs recent lansat pe piaţă.

Un studiu Indix arată că televizoarele se ieftinesc constant după lansarea pe piaţă. După un an ajung să aibă 80% din preţul iniţial ceea ce poate însemna o diferenţă de câteva sute de euro pentru modelele mai scumpe. Prin urmare, cine vrea să profite de o ofertă bună, poate să cumpere un televizor lansat în 2015. Mai ales că diferenţele tehnologice de la un an la altul nu sunt foarte mari. Ceea ce nu este valabil pentru alte produse.

Pentru telefoanele inteligente un an vechime poate însemna destul de mult. Actualizările sistemelor de operare şi aplicaţiile care au nevoie de resurse tot mai mari fac ca durata de viaţă a unui dispozitiv mobil să fie mai mică decât cea a unui televizor sau a unui laptop.

Anul acesta marile magazinele din România au fixat data de 18 noiembrie pentru ofertele de Black Friday. Pentru unele produse preţurile vor scădea şi cu 50%.

Această sărbătoare a comerţului este o tradiţie relativ recentă în ţara noastră, iar comercianţii s-au străduit să îmbunătăţească experienţa cumpărătorilor. Site-urile magazinelor online nu se mai blochează atât de uşor ca în primii ani de Black Friday, suspiciunile preţurilor majorate înaintea reducerilor sunt mai mici, iar livrarea produselor este mai rapidă. Deşi îşi gândesc ofertele astfel încât să aibă vânzări pe întreaga durată a anului, magazinele nu îşi permit să rateze perioada de Black Friday, care continuă să le aducă cele mai mari încasări. Iar ediţia de anul acesta ar putea fi cea mai mare de până acum.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...