Business Club. Șisturile reduc puterea arabilor

Cum se descurcă o familie de antreprenori, cu doi copii, care încasează 15.000 de lei lunar

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Producţia de petrol de şist în America a urcat vertiginos în ultimii ani. Din 2004 şi până în 2011, a crescut de cinci ori, până la peste 75.000 de tone pe zi. Ca urmare, importurile de petrol ale Statelor Unite vor scădea anul acesta la cel mai mic nivel din ultimii 25 de ani.

Producţia va progresa şi în anii viitori. Un raport al PricewaterhouseCoopers de anul acesta arată că producţia globală de petrol de şist ar putea ajunge la 171 de mii de tone pe zi în 2035, ceea ce ar duce la o scădere a preţului de 25-40%.

Un asemenea scenariu ar lovi în veniturile marilor exportatori de petrol, precum Rusia sau ţările din Orientul Mijlociu, care ar putea pierde până la 10 la sută din Produsul Intern Brut dacă nu-şi vor dezvolta propriile resurse de petrol de şist.

Dacă se dovedeşte că petrolul de şist este o ameninţare de durată, atunci ţările OPEC, în care sunt grupaţi marii producători de petrol, se va confrunta cu o problemă existenţială, notează Bloomberg. O creştere a producţiei de petrol convenţional înseamnă, teoretic, preţuri mai mici. Asta ar aduce un avantaj ţărilor OPEC, pentru că un petrol mai ieftin va face mai puţin atractiv petrolul neconvenţional.

După Primavara Arabă, ţările membre ale OPEC nu sunt dispuse să-şi asume riscul scăderii veniturilor. Mai ales că nu se ştie cât de mult pot să-şi majoreze livrarile. Arabia Saudită ar putea produce 1,3 milioane de tone de petrol pe zi mai mult decât acum, dar nu se ştie cât timp poate susţine o astfel de creştere.

Ţările arabe nu mai au aceeaşi poziţie ca în anii '70-'80.

În octombrie 1973, un grup de ţări arabe, în frunte cu Egiptul şi Siria, membre ale OPEC, au blocat exporturile de petrol către America şi aliaţii săi care sprijineau Israelul. Conflictul a durat şase luni, timp în care preţul petrolului a crescut de patru ori.

Criza din 1973 a marcat sfârşitul petrolului ieftin şi a dus la slăbirea economiilor din ţările Occidentului. America făcea cunoştinţă nu numai cu benzina scumpă, ci şi cu politica de şantaj a ţărilor arabe.

Aceeaşi reţetă a fost folosită şi mai târziu. În anii 80, saudiţii au crescut producţia pentru a forţa scăderea preţurilor în parte pentru a pedepsi Uniunea Sovietică pentru că invadase Afghanistan.

În '90, saudiţi au făcut acelaşi lucru pentru a-i da o lecţie Venezuelei care voia creşterea producţiei interne. În ultimii ani, însă, unele ţări arabe, în special Arabia Saudită, şi-au folosit influenţa şi au scăzut preţurile la petrol ca să-şi atingă scopurile politice.

Orice diminuare a producţiei de petrol va fi generată, cel mai probabil, nu de dorinţa ţărilor arabe de a-l folosi drept armă, ci de instabilitatea din ţările Golfului Persic.