Business Club. Metroul spre aeroport pierde bani înainte să existe

Data publicării:
metrou piata victoriei - metrorex.ro 2

Documentele pentru viitoarea Magistrală 6 de metrou care va lega Bucureştiul de aeroportul Otopeni sunt aproape gata, iar Guvernul Japoniei a asigurat încă din 2010 finanţarea pentru o parte din proiect. Ar fi timpul să înceapă şi lucrările, spune ministrul Transporturilor, care avertizează că împrumutul japonez devine mai mic după fiecare an de întârziere.

După acești 5 ani, văzând și penalitățile pe care statul roman trebuie să le plătească 0,1% din împrumut pentru credite nefolosite, asta înseamnă aproximativ 300.000 euro pe an,” a declarat Dan Costescu, ministrul Transporturilor, pentru un post de televiziune.

Adică un milion și jumătate de euro în ultimii cinci ani. În total, construcția liniei de metrou spre aeroport ar urma să coste 1,2 miliarde de euro. Cu trei saptămâni în urmă, șeful Metrorex, Marin Aldea, declara într-un interviu pentru Agerpres că se încearcă obținerea de fonduri europene pentru acest proiect. Ar completa creditul de 42 de miliarde de yeni, 340 de milioane de euro la cursul de astăzi, acordat de Guvernul Japoniei. Însă Ministrul Transporturilor nu este prea sigur că linia va fi gata până la Campionatul European din 2020, care va fi organizat de mai multe orașe europene, inclusiv în București.

Doar într-o variantă foarte optimistă va exista acest metrou, dar e foarte important de spus că vom începe acest metrou pentru că toată lumea consideră acest proiect ca fiind un dat, dar de fapt el nu este pornit,” a precizat Dan Costescu, ministrul Transporturilor.

După unele estimări, licitația pentru noua magistrală ar trebui organizată în mai puțin de o lună ca lucrările să fie gata în 2020. Sunt puține șanse ca procedurile să fie gata atât de repede. O soluție alternativă pentru Euro 2020 este transportul suporterilor cu trenul. Linia de cale ferată deja există și este funcțională, dar se termină la aproape un kilometru de Aeroportul Otopeni. De aceea pasagerii preferă să ia autobuzele speciale RATB pe timpul zilei și taxiurile noaptea.

Anul trecut, fostul ministru al Transporturilor, Iulian Matache, spunea că există planul amenajării unei stații CFR subterane sub una dintre parcările aeroportului. Ar urma să deservească și viitoarea stație de metrou. Dar cei de la Metrorex au declarat de curând pentru Hotnews că deocamdată nu există un plan concret de interconectare a căii ferate cu metroul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri