Tehnic vorbind, se poate. Practic însă, ar fi prima companie insolventă listată pe Bursa de la Bucureşti. Şi nici la nivel internaţional exemplele unei astfel de listări nu sunt uşor de găsit.
Principalul risc ar fi ca Hidroelectrica să fie vândută foarte ieftin. Pentru că investitorii se vor gândi de două ori înainte să cumpere acţiuni la o companie insolventă, fie ea şi Hidroelectrica. Iar printre investitori în companiile de stat se numără de obicei şi fondurile private de pensii. Ceea ce ridică o întrebare destul de importantă: e bine ca fondurile private să finanţeze cu banii contribuabililor o companie insolvenţă precum Hidroelectrica?
Remus Borza spune că dintr-o companie înglodată în datorii, Hidroelectrica a devenit o companie performantă. Şi, dacă în 2012 avea 1,2 miliarde de euro datorii, acum mai are de plătit către creditori doar 130 de milioane.