De fapt, miercuri, Google va schimba temperatura pentru tine, după ce marți a anunțat că a cumpărat Nest cu 3,2 miliarde de dolari. Este cea mai mare achiziție pe care o face Google de la Motorola Mobility încoace. Iar marea întrebare care a răsărit în mintea tuturor este în ce măsură va folosi Google în propriul interes datele colectate de termostatele inteligente produse de Nest.
Aceste aparate pot fi conectate la telefonul mobil, astfel încât utilizatorul să aibă informații detaliate despre consumul de energie termică din locuință. Mai departe, aceste informații pot fi folosite de Google, care, cu ajutorul termostatelor nu ar afla doar cum își încalzesc utilizatorii locuințele, ci ar ști și orele la care aceștia se află acasă. Google, care trăiește în principal din publicitatea online, își poate face astfel o idee și mai clară despre obiceiurile de consum ale celor cărora le supraveghează activitatea.
Cei de la Nest, companie înființată de doi foști angajați Apple, Tony Fadell și Matt Rogers, spun că posesorii termostatelor și senzorilor de fum produși de companie nu vor fi supravegheați.
Potrivit Wall Street Journal, compania este adepta viziunii unui viitor în care toate obiectele din jurul omului, de la automobile la electrocasnice și corpuri de iluminat, sunt dotate cu senzori și cipuri și sunt conectate la Internet. O viziune pe care și cei de la Google o adoptă din ce în ce mai mult în tentativa lor de a-și diversifica produsele și serviciile.