BUSINESS CLUB. Coadă la disponibilizări: 5.000 de angajați ai Poștei vor să intre în șomaj

Data publicării:
postasi mediafax-2

Timp de 20 de ani, Constantin a bătut oraşul Iaşi în sus şi-n jos. Nu de puţine ori a dus cu spatele zeci de kilograme de scrisori. Din septembrie, însă, renunţă la geanta de poştaş. S-a cerut singur în şomaj.

„Nu mai pot. În aprilie, am fost depistat cu hernie de disc. La anul, în decembrie, împlinesc 60 de ani și aș putea să ies la pensie anticipat”, spune poștașul Constantin Iacob.

L-au încântat și salarile compensatorii promise de conducere: 15 la număr, în cazul său, adică aproximativ 18.000 de lei.

După 30 de ani de muncă, și Elena vrea să plece din Poștă, dacă primește banii promiși.

„În cazul în care nu se dau salarii compensatorii, nu voi pleca. Voi face ce fac și colegii mei, să dau examen”, spune Elena Costache.

Ca ei sunt alţi aproape 5.000 de poştaşi, spune ministrul pentru buget, Liviu Voinea.

„Conducerea a considerat că 3.600 trebuie să plece și înțeleg că s-au depus 5000 de cereri”, spunea Liviu Voinea.

Așa că angajații poștei vor intra în examen.

„Din Bucureşti trebuie să plece în jur de 426 de salariaţi, iar cererile primite sunt de 265, deci aproape la jumătate”, spune liderul sindical Marian Ciubeică.

Primii care vor pleca sunt cei care nu au copii. În cazul în care atât soțul, cât și soția lucrează în companie, șefii promit că va fi concediat cel cu salariul mai mic.

Poștașii nu sunt singurii care s-au grăbit să se înscrie pe liste. Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, declara la începutul verii că se înghesuie la disponibilizări și ceferiștii. Motivul principal era posibilitatea privatizării companiei, spun sindicatele. Lucrurile, însă, s-au schimbat.

„Din cei 1.400, care sunt în programul vizat de Consiliul de Administrație de la CFR Marfă, nici măcar 10% nu cred că s-au trecut pe listele de disponibilizări”, spune Iulian Mantescu, președintele Federației Mișcare Comercial.

Poştaşii se mai pot răzgândi până vineri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste o casă în Rusia în 2025? Scumpiri masive în ultimul an
Digi FM
Jennifer Lopez s-a reîntâlnit cu Ralph Fiennes, la 22 de ani de la premiera „Maid In Manhattan”: Te iubesc...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Cercetătorii britanici se așteaptă la „declanșarea pandemiei” unei boli care a ucis în trecut 200 de milioane...
Newsweek
Declarațiile ministrului muncii despre pensii care vor enerva pensionarii. „Nu în mandatul meu!”
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025