BUSINESS CLUB. Capcanele refinanțării creditelor în franci elvețieni

Data publicării:
franc

La o refinanțare din franci în euro, riscul valutar ramâne la același nivel. Francul poate crește raportat la leul, dar același lucru se va întâmpla ca efect al aprecierii euro fața de leu. Atâta vreme cât Banca Elveției a stabilit un prag minim de aproape doi ani, la 1,2 franci pentru un euro, singurul drum este în sens invers, adică moneda elvețiană să se ieftinească. Și să aiba un efect pozitiv asupra ratelor la credite. Desigur, doar într-o raportare fața de euro.

Orice a însemnat decizie a bancii elveției din ultima perioada, inclusiv de la ultimul consiliu de administrație din această luna, mesajul a fost unul- un franc care nu are cum să fie mai puternic. Și pe același drum va merge multă vreme de acum încolo, cel puțin până în 2015. Indicele de referință pentru creditele în franci va fi la nivel extrem de redus 0,25%. Și va sta jos mai mult decât indicele pentru împrumuturile în euro. Elveția este țară exportatoare și are nevoie de o monedă slabă.

Francul a crescut atunci când era jale pe piețele financiare, în plină criză globala sau a datoriilor din Europa. Este considerat monedă de refugiu.

Însă în contextul în care alte plasamente de refugiu, precum aurul, se prăbușesc, francul nu poate rămâne izolat. Pe revenirea economiei, începută în Statele Unite, investitorii își asuma riscuri și atunci uită de refugii. Iar în aceste condiții francul devine mai slab. Sunt încă dezbateri pe sănătatea economiile, despre o posibilă nouă bulă specuatliva, mai ales că în China se coace o criză a lichidităților, iar toate aceste ar putea să aiba o influență negativa asupra francului. Dar el are un prag minim sub care nu va fi lăsat sa intre, 12 franci la un euro, un prag apropiat de nivelul actual. Prin urmare francul nu poate fi decât mai slab.

Pentru cel cu credite în franci, mai rău decât acum nu are cum să fie decât dacă toate valutele o iau razna și, în acest scenariu, refinanțare în euro nu oferă absolut niciun avantaj.

Cei care ar încerca totuși să treaca pe euro, vor descoperi că au plătit rate cam degeaba 6-7 ani. Un credit luat în toamna lui 2007 în franci, un credit echivalentul a 100 de mii de euro, va aduce doar pagube dacă este refinanțat în acest moment.

În primul rând clientul va descoperi ca va trebui să ia acum mai mulți euro decât atunci când s-a împrumutat prima data. Practic rate plătite timp de aproape cinci ani pot fi trecute la pierderi, căci clientul a achitat mai puțin de 10% din creditul principal- restul au fost dobânzi și comisioane. La refinanțare rata va crește, căci suma în euro e mai mare. Dacă pentru creditul în franci rata plătită era de aproape 940 de franci, noua rată va fi de 792 de euro, prin păstrarea aceluiași grafic de rambursare. Iar la cursul actual ar înseamna 974 de franci. Adică 120 de lei în plus pe lună.

Creditul în franci are marele dezavantaj că se scumpește în vremurile grele. Iar în perioadele de bunăstare se ieftinește. Este fix invers față de ce are nevoie cel care îl suportă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...