Bursa de la Tokyo înregistrează vineri cea mai proastă şedinţă de după catastrofa nucleară de la Fukushima

Data actualizării: Data publicării:
China Stock Market Dropped Sharply After Spring Festival
Foto: GettyImages

Bursele din Asia înregistrau pierderi importante vineri, mai ales bursa de la Tokyo, pe fondul pandemiei de coronavirus care provoacă temeri referitoare la o recesiune mondială, transmit AFP, citată de Agerpres.

Cea mai mare bursă asiatică, cea de la Tokyo, a înregistrat vineri cea mai proastă şedinţă de după catastrofa nucleară de la Fukushima, în luna martie 2011. Indicele principal, Nikkei a înregistrat o cădere de peste 10% până la 16.691,98 puncte, în jurul ore 1:30 GMT, pentru ca la pauza de la prânz să afişeze un declin de 7,97%.

Bursele chineze erau şi ele în scădere, chiar dacă una mai puţin pronunţată decât cea înregistrată de bursa de la Tokyo.

La Hong Kong indicele Hang Seng a căzut cu 5,06% până la  23.709,51 puncte, în timp ce în China continentală indicele compozit al bursei de la Shanghai pierdea 2,67% până la 2.845,55 puncte iar cel a bursei de la Shenzhen era în scădere cu 2,62% până la 1.770,96 puncte.

De la Paris şi până pe Wall Street, de la Londra la Sao Paulo, căderile înregistrate joi seara pe pieţele financiare mondiale au fost înfiorătoare, unele burse înregistrând cea mai proastă şedinţă de după crach-ul din 1987.

Investitorii au fost deosebit de afectaţi de decizia preşedintelui Donald Trump de a suspenda intrarea europenilor din spaţiul Shenghen în SUA timp de 30 de zile pentru a limita propagarea virusului Covid-19, care a atins în prezent stadiul de pandemie, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Anunţul surprinzător al preşedintelui american a spulberat speranţele pieţelor cu privire la un răspuns global concertat la pandemie, atât pe plan medical cât şi economic.

"Turbulenţele de pe piaţă au depăşit un nou plafon în ultimele 24 de ore", după anunţul lui Donald Trump şi măsurile de stimulare anunţate care s-au dovedit a fi sub aşteptările investitorilor, susţine Rodrigo Catril, analist la National Australia Bank. Acţiunile dispersate ale statelor şi băncilor centrale din întreaga lume pe fondul pandemiei "pun gaz pe foc" şi cresc incertitudinile în loc să genereze încredere, adaugă Rodrigo Catril.

Astfel, Banca Centrală Europeană (BCE) a dezvăluit joi un pachet de măsuri destinate să limiteze impactul coronavirusului asupra economiei zonei euro, fără însă a reduce dobânzile aşa cum au făcut Rezerva federală americană (Fed) sau Banca Angliei, ceea ce a dezamăgit pieţele. 

redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Ilie Bolojan. A moștenit o mare parte din bunurile pe care le deține acum
Digi FM
Cum reacționează soțul Simonei Țăranu atunci când ea primește mesaje de la fotbaliști celebri?
Pro FM
De ce nu va primi bani Kendrick Lamar pentru reprezentația de la Super Bowl 2025. Explicațiile organizatorilor
Film Now
Rochie foarte scurtă, zâmbet strălucitor și naturalețe cât cuprinde. Selena Gomez, cuceritoare pe covorul roșu
Adevarul
Rușii își întăresc apărarea antidrone cu plase de protecție pe drumurile strategice
Newsweek
Sute de mii de pensii tăiate deși guvernul a promis că le va crește. Ce facilități se dau, în schimb
Digi FM
Selena Gomez și Benny Blanco, într-o zi obișnuită din viața lor. Cei doi logodnici, însoțiți de bodyguarzi la...
Digi World
Cercetătorii au descoperit celulele creierului care îţi spun să nu mai mănânci. Cum știe creierul că te-ai...
Digi Animal World
O focă, descoperită într-o cameră de hotel din Țările de Jos. „Crezi că ai văzut totul, apoi se întâmplă așa...
Film Now
Apariția lui Tom Cruise la Super Bowl împarte internauții în două tabere. „Ce s-a întâmplat cu fața lui?”, „E...
UTV
Andreea Bălan, declarații surprinzătoare despre George Burcea. „Nu mai e același lucru. Acum, toată creșterea...