România pare la o primă vedere destul de atractivă pentru străini. Are 41 de judeţe plus Bucureştiul, unde se găsesc oameni capabili, pregătiţi şi forţă de muncă ieftină. În prezentările oficiale despre ţară se scot în faţă porturile, aeroporturile şi viitoarele autostrăzi ori parcurile industriale. Nu sunt uitate nici preţurile mici de pe piaţa imobiliară. Poate dumneavoastră nu vi se par mici, dar categoric sunt mai mici decât în alte țări europene.
Doar că, paradisul România pentru investitori are numeroase hibe ascunse.
Regulile generale de investiții nu prea se aplică în cazul României în primul rând pentru că situațiile se schimbă prea repede. Chiar dacă sună ofertant să auzi că România este nod comercial şi are deschidere la Marea Neagră, adevărul mai simplu este că România este departe de a folosi la adevărata capacitate acest avantaj.
Mărfuri, oameni de afaceri, tehnologie, fluxul economic general sunt dependente de infrastrucura de trecere a Carpaţilor, în continuare cea lăsată de Nicolae Ceauşescu.
Portul Constanţa rămâne subdezvoltat şi nu poate fi vorba în acest moment de folosirea sa ca o poartă de intrare a mărfurilor în Uniune. Cel puțin nu a mărfurilor legale. Motivul este lesne de înţeles - nu există infrastructură directă şi eficientă spre graniţa de Vest a ţării. Din Constanţa până în Arad sunt 783 de kilometri, pe care îi parcurgi în aproximativ 10 ore de mers non stop. Un tir cu marfă va parcurge, respectând orarul legal distanța în aproape 24 de ore. Dacă ar exista autostradă timpul s-ar înjumătăţi.
În altă ordine de idei, să parcurgi un drum Constanţa - Szeged, durează mai mult decât să mergi de la Szeged la Berlin, drum care străbate Ungaria, Slovacia, Cehia şi o bună parte din Germania, dar numai pe autostrăzi.
Şi dacă nu v-aţi convins, să luăm un alt exemplu, din alt coț de țară - Iaşiul. La prima vedere este de asemenea o destinaţie ideală pentru investitori. Are aeroport internaţional, forţă de muncă ieftină, universități care scot oameni foarte calificați, însă imaginați-vă ce înseamnă să ai o fabrică la Iași, una la Timișoara și un birou de coordonare la București.
Dacă un om de afaceri are puncte de lucru deschise de-a lungul şi de-a latul ţării, costurile sunt multe prea mari, iar timpul pierdut pe drum nu prea îi mai permite să mai facă și altceva. De la Timișoara la Iași, cu avionul, trebuie să treci prin București și te costă 500 de euro, mai mult decât un bilet de avion de la București la New York.
Nimic nu subminează competitivitatea României în acest moment mai mult decât o face infrastructura. Dacă excluzi de pe listă Bucureştiul, Timişoara şi Clujul, ţara rămâne sufocată în potențial.