„Bița Colorată”, primul atelier de vopsit biciclete din Capitală

Data publicării:
03122012 20m 20biciclete 20vopsite-36625

Ideea înfiinţării atelierului de colorat bicicletele i-a venit lui Lucian. Are 28 de ani şi până anul trecut a fost angajatul unei companii IT.

La început vopsea bicicletele într-o debara de apartament. Cu buget zero.

„A fost foarte greu la început. Am avut doar o idee de care m-am ţinut”, povestește Lucian Simion, project manager la „Biţa Colorată”.

Apoi, unul dintre prietenii lui i-a oferit subsolul unui imobil ca să îşi expună operele. A fost momentul în care Lucian a renunţat la locul lui de muncă pentru pasiunea de-a vopsi spiţele.

„Lucrez efectiv cu biciclete de un an. A pornit, cred, că de la simplul fapt că foloseam bicicleta zilnic”, își amintește Lucian Simion.

Cum sunt împărțite sarcinile în echipă

Lucian şi-a dat apoi seama că patru prieteni de-ai lui au aceeaşi pasiune. Şi acum, Felix, unul dintre ei, se ocupă de asamblarea şi dezasamblarea bicicletelor. „Montez foaia şi urmează să pun furca pe cadru. Practic, e definitivarea montării unei biciclete”, explică Felix.

Dana lucrează la partea grafică. „Acesta e un model de cursieră pe care l-am pregătit pe calculator. Mai întâi pregătim cadrul, un desen de linie şi apoi ajungem la o imagine”, detaliază Dana.

De munca brută, mai exact de vopsirea bicicletelor se ocupă Lucian. „Voi pregăti vopseaua, un roşu metalizat... şi-l voi pune în pistol”, spune Lucian.

Cum își găsesc clienții

De pe reţelele de socializare sau prin viu grai, mica afacere a devenit foarte cunoscută. Peste o sută de biciclete, chiar şi din 1970, au fost refăcute.

În atelierul celor cinci tineri ajung bicicliştii înrăiţi, dispuşi să plătească pentru vopsirea cadrului şi a furcii 300 de lei şi alţi 50 de lei pentru colorarea pedalelor.

Tinerii sunt mândri că au o afacere ecologică şi speră ca din ce în ce mai mulţi români să dea maşina pe bicicletă. Mai e mult până să ajungem însă la nivelul danezilor, de exemplu. 50% dintre ei merg pe bicicletă în fiecare zi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este vârsta maximă până la care poți conduce în România? Ce prevede Codul Rutier
Digi FM
Ceasul purtat de Mark Zuckerberg a devenit viral. Cât costă și de ce este extrem de rar
Pro FM
Nelly Furtado, apariție rară în costum de baie: E în regulă să fiți OK cu ce vedeți în oglindă. Nu are...
Film Now
Dezvăluiri despre Jennifer Lopez, după ce a divorțat oficial de Ben Affleck: „Basmul promis s-a transformat...
Adevarul
Cristian Tudor Popescu îi sugerează lui Iohannis ce să discute cu Trump. „Nu vreți și România?”
Newsweek
Se dau 3.000 lei în plus la pensie. Șeful Casei de Pensii spune care pensionari iau banii. Și cum?
Digi FM
Tudor Chirilă, convins de o prezentatoare TV să-și cumpere o casă veche pe lângă Sibiu. FOTO după...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Elena Viscu, declaratii transante despre relatia cu CRBL. „Sunt eu cu chipul acesta de zana, dar pana la...