Sistemul de Garanție-Returnare, administrat de RetuRO, a obținut o finanțare-record, de 426 milioane de lei, din partea ING. Finanțarea e esențială pentru funcționarea sistemului de garanție-returnare din țara noastră, iar banii vor fi folosiți la implementarea cu succes a celui mai important proiect de reciclare la nivel național din acest moment. Sistemul de Garanție-Returnare reprezintă cel mai ambițios proiect de implicare civică din România, prin care se încearcă recuperarea a peste 7 miliarde de ambalaje de băuturi de pe piață.
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) poate fi numit un veritabil proiect de țară, pentru că el va funcționa și își va atinge scopul cu implicarea a 19 milioane de cetățeni.
Astfel, cetățenii reprezintă, practic, „rotițele” SGR: ei sunt cei care deturnează ambalajele de băuturi de la risipă la valorificare și le schimbă, practic, destinația din surse de poluare în resurse. Totodată, consumatorii reprezintă o parte centrală a procesului de colectare. Fără implicarea activă și educarea consumatorului în privința mediului, procesul de reciclare devine dificil și costisitor, cu rezultate care nu se apropie deloc de țintele asumate la nivel de țară.
Împrumutul acordat de ING va susține activitatea operațională a Sistemului de Garanție-Returnare, care include crearea, dotarea cu echipamente și operarea centrelor regionale, unde se vor asigura numărarea, sortarea și pregătirea pentru reciclare a ambalajelor de băuturi returnate. Totodată, sistemul IT care stă la baza funcționării proiectului este unul foarte complex și unic în România (atât la nivel de resurse umane, cât și la nivel de date gestionate).
„Odată cu obținerea acestui împrumut verde suntem cu un pas mai aproape de implementarea Sistemului Garanție-Returnare în România. Acest moment reprezintă un alt pas uriaș pentru că asigurarea bugetului pentru funcționarea unui proiect de o așa anvergură nu a fost o misiune ușoară. Vorbim despre cel mai mare proiect de economie circulară din țară, care nu doar că va transforma România într-o țară mai curată și responsabilă, ci va conduce și spre schimbări de mentalitate și comportament pe termen lung, atât la nivel personal, civic, cât și la nivel economic și al mediului de afaceri” a declarat Gemma Webb, CEO RetuRO Sistem Garanție Returnare.
Finanțarea a beneficiat de o puternică implicare și sprijin din partea producătorilor Bergenbier (Molson Coors), Coca-Cola HBC, Heineken, Maspex, PepsiCO, United Romanian Breweries Bereprod (Tuborg), Ursus Breweries (Asahi Europe & International).
Ce este Sistemul de Garanție-Returnare
Sistemul de Garanție-Returnare, administrat de RetuRO, prin care ambalajele pentru băuturi vor fi recuperate și refolosite, va asigura trasabilitatea completă a deșeurilor de ambalaje de băuturi și va crea un impact major pe piața de reciclare din România. Sistemul e considerat esențial pentru atingerea țintelor de colectare și reciclare la care România s-a angajat în fața UE.
Astfel, prin acest proiect, se urmărește recuperarea și reciclarea a 7 miliarde de ambalaje de băuturi anual și include și o schemă de stimulare financiară în cazul returului ambalajelor de băuturi. În aceste condiții, se acordă o atenție specială logisticii și infrastructurii, cu 17 centre ReturRO la nivel național și circa 80.000 de retaileri.
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) reprezintă, practic, un circuit complet pe care ambalajele din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri și 3 litri inclusiv, urmează să îl parcurgă pentru a fi recuperate și refolosite.
Astfel, orice cetățean român va plăti o garanție de 50 de bani atunci când cumpără o băutură de la un comerciant. După golirea ambalajului, acesta poate fi adus la oricare punct de returnare pus la dispoziția clienților de către comercianți. În schimbul ambalajului gol, consumatorul primește înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial (50 de bani), fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal și indiferent dacă respectivul produs se găsește sau nu în acel magazin, ori a fost cumpărat din altă locație.
RetuRO, administratorul SGR, este o companie înființată de către un consorțiu format din trei acționari privați – Asociația Berarii României pentru Mediu, Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate și Asociația Retailerilor pentru Mediu – și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
RetuRO funcționează pe baza principiului not-for-profit, ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea Sistemului Garanție-Returnare. Compania a fost desemnată, prin lege, administrator al sistemului în 2022, singurul obiectiv fiind asigurarea funcționării optime a acestui sistem.
Conform legislației europene, economia circulară reprezintă un model de producție și consum, care implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil. Astfel, se prelungește ciclul de viață al produselor, iar scopul principal îl reprezintă reducerea la minimum a deșeurilor.