Urdăreanu a vândut rețeaua de fibră optică a Capitalei

Data publicării:
netcity

Netcity a fost vândut cu peste 30 de milioane de euro.

netcity

Netcity Telecom, operatorul rețelei subterane pentru fibră optică a Municipiului București, deținut de grupul UTI, a fost preluat de furnizorul independent de infrastructură de fibră optică pentru telecomunicații Direct One.

Furnizorul aparține antreprenorilor români Teofil Mureșan si Simion Mureșan, iar tranzacția depășește 30 de milioane de euro, potrivit unor surse din piața telecom, informează Profit.ro.

Consiliul Concurenței a anunțat, joi, că analizează tranzacția prin care grupul Direct One, prin intermediul Direct One Infrastructure, a preluat Netcity Telecom. Autoritatea de concurență face aceste analize de fiecare dată când are loc o tranzacție importantă, dorind să se asigure că cel care a cumpărat nu ajunge să aibă o poziție dominantă pe piață. Compania UTI este deținută de către omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri