CCR amână dezbaterea pe darea în plată. Sunt 250 de sesizări depuse de bănci

Data publicării:
ccr curtea constitutionala ciocanel ccr.ro

Curtea Constituţională va dezbate pe 11 octombrie excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în privinţa legii dării în plată. Potrivit unor surse din cadrul instituţiei, până în acest moment au fost depuse la CCR aproape 250 de sesizări din partea băncilor, care se opun modului de aplicare al legii.

ccr curtea constitutionala ciocanel ccr.ro

Potrivit datelor consultate de News.ro, băncile au depus 245 de sesizări privind darea în plată, iar o alta a fost depusă de judecătoria Sinaia.

Printre băncile cu cele mai multe sesizări se află Raiffeisen, cu 48 de dosare, Bancpost, cu 38 de dosare, Banca Transilvania, cu 33 de dosare, Banca Românească, cu 31 de dosare, şi OTP, cu 20 de dosare.

Ele vor putea fi depuse în continuare, judecătorii CCR urmând cel mai probabil să le conexeze pentru a le discuta împreună, pe 11 octombrie.

În unele dosare au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate cu privire la Legea dării în plată în ansamblu, însă majoritatea se referă la câteva articole precise. Printre cele mai contestate prevederi din lege se află cea privind aplicarea legii atât asupra contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a dării în plată, cât şi asupra contractelor încheiate după această dată. Băncile ar putea invoca astfel elemente de neconstituţionalitate cu privire la un posibil efect retroactiv al legii, fapt interzis de Constituţie.

O altă prevedere contestată este cea prin care darea în plată devine posibilă prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Băncile au ridicat excepţii de neconstituţionalitate şi cu privire la articolele care stabilesc paşii de urmat pentru deschiderea unei proceduri de dare în plată, precum şi cu privire la criteriile de eligibilitate.

Nicio bancă nu a ridicat însă critici de neconstituţionalitate cu privire la exceptarea programului „Prima Casă” din lege, aşa cum avertizau iniţiatorii şi susţinătorii legii că se va întâmpla în cazul în care este introdusă o astfel de excepţie în text.

Banca Transilvania, una dintre băncile care au făcut cele mai multe sesizări, a precizat, pentru News.ro, în luna august, că a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cadrul contestaţiilor formulate în baza Legii nr. 77/2016.

„Am avut în vedere, în principal, principii constituţionale cunoscute şi unanim acceptate precum neretroactivitatea legii civile şi garantarea dreptului de proprietate privată, principii pe care, la o primă evaluare, le considerăm încălcate de anumite prevederi ale legii. Cu toate acestea, subliniem faptul că prevederile legale cu privire la care am invocat excepţia se bucură în continuare de prezumţia de legalitate, Curtea Constituţională fiind singura instituţie abilitată să verifice concordanţa legii cu Constituţia”, a precizat banca.

„Până la o soluţie a Curţii pe acest aspect, BT va continua să respecte şi să aplice legea dării în plată”, mai arată reprezentanții băncii.

Legea dării în plată a intrat în vigoare pe 13 mai.

Strict tehnic, când titularul nu mai poate plăti ratele, va trimite o notificare băncii prin care anunţă că vrea să îi transmită dreptul de proprietate. Din acel moment, omul nu va mai fi dator băncii, iar banca nu va mai avea dreptul să recupereze întreaga valoare a împrumutului oferit, ci ar rămâne doar cu casa. Nu se va putea duce către alte proprietăţi ale debitorului sau către alte venituri ale acestuia.

Persoanele care vor putea beneficia de această lege trebuie să fie consumatori persoane fizice, cu credite imobiliare/ipotecare de maxim 250.000 de euro, inclusiv credite de nevoi personale cu ipotecă, condiţia fiind ca finanţările să fi fost contractate pentru achiziţia, construcţia, extinderea, modernizarea, amenajarea sau reabilitarea unui imobil cu destinaţia de locuinţă sau garanţia să includă cel puţin un imobil cu destinaţia de locuinţă.

De asemenea, legea se aplică şi debitorilor care au fost deja executaţi silit de către bănci.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, declara, recent, că un număr de 3.398 de debitori au depus 3.907 notificări către 24 de bănci după intrarea în vigoare a legii dării în plată, valoarea creditelor aferente fiind de 1,13 miliarde lei, ceea ce reprezintă 2% din valoarea totală a împrumuturilor ipotecare. În aproape două treimi din cazuri - 64% -, valoarea creditului rămas de rambursat este mai mare decât valoarea garanţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...