Banca din Europa care a fost cumparată astăzi cu un euro
Data actualizării: Data publicării:
Banco Popular Espanol a fost preluată pentru 1 euro de către Banco Santander, după autorităţile de reglementare europene au stabilit că instituţia financiară spaniolă riscă să se prăbuşească, relatează Bloomberg, citat de News.ro.
Banca preluată va continua să îşi desfăşoare normal activitatea, în urma transferului tuturor acţiunilor şi instrumentelor sale de capital către Banco Santander, se arată într-un comunicat publicat miercuri de Single Resolution Board, instituţia europeană însărcinată cu restructurarea băncilor cu probleme financiare.
Santander intenţionează să atragă capital în valoare de circa 7 miliarde de euro, în cadrul tranzacţiei.
Banco Popular a căutat un cumpărător sau o posibilă vânzare de acţiuni, după ce bilanţul său contabil a fost afectat de creditele imobiliare neperformante, care i-au erodat capitalul.
Acţiunile Banco Popular au scăzut cu 53% de la începutul săptămânii trecute.