Schimbarea vine după înlocuirea bancnotelor de 5, 10 şi 20 de euro cu cele din „seria Europa”. Noii bani au elemente de siguranţă superioare şi portretul zeiţei Europa în filigran şi în hologramă. BCE urmează să înlocuiască şi bancnotele de 100 şi 200 de euro. Cea de 500 de euro a fost retrasă din circulaţie sub pretexul că îi ajută pe infractori să mute sume mari de bani fără a sări în ochi. La polul opus, bancnota de 50 de euro, care va fi înlocuită curând, este larg folosită. Sunt 8 milioane de astfel de bancnote în circulaţie, astfel că aproape una din doua bancnote euro din lume este de 50 de euro. Asta face lansarea noii versiuni dificilă, fiindcă e nevoie spre exemplu ca mii de automate să fie reprogramate pentru acceptarea bancnotei.