Avertisment de la BNR: Majorarea pensiilor cu 40% ar duce deficitul la 11%. „Ne jucăm cu focul şi acum deja iese fum”

Data publicării:
Bank National Building, Bucharest
Banca Națională a României. Foto: Getty Images

Plata pensiilor majorate cu 40%, dar şi a altor cheltuieli care nu au susţinere bugetară, ar putea duce la un deficit bugetar de 11%, a avertizat joi Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţional a României (BNR).

„Ne jucăm cu focul şi acum deja iese fum. Cred că începe să se vadă flacăra focului şi cred că începem să ne ardem puţin la degete şi mă refer aici la subiectul deficitului public. Spun asta pentru că simt că este de datoria mea să spun, pentru că mandatul meu îmi permite, îmi oferă şi chiar îmi cere să fiu independent şi, până la urmă, să apăr stabilitatea pieţelor financiare. Eu cred, sincer, că deficitul este elefantul din camera cu porţelanuri în această perioadă. Intrarea în plată a pensiilor crescute cu 40%, dar şi alte cheltuieli care nu au susţinere bugetară, ar putea duce la un deficit bugetar de 11%. Este o cifră avansată de un grup de experţi din Banca Centrală, este un record absolut şi într-un context pandemic şi, desigur, este complet nesustenabil (...) Există şi riscul agenţiilor de rating, care ar putea să aştepte să vadă legea promulgată (de majorare a pensiilor cu 40% - n.r.) înainte de a lua o decizie în ceea ce ne priveşte, de a ne coborî la statutul de nerecomandabil investiţiilor sau nu. S-ar putea să nu aibă răbdare. Cred că indisciplina fiscală pe care am arătat-o în ultimii ani nu ne ajută, iar toate cele trei agenţii vor face un review la final de an. Eu cred că dacă va fi promulgată legea pensiilor vom fi downgradaţi, ne-au spus-o chiar şi ei, public”, a declarat Cristian Popa la Summitul Administratorilor de Fonduri din România, citat de Agerpres.

Oficialul BNR a subliniat, totodată, că, deşi deficitul bugetar a crescut în toate ţările, diferenţa faţă de România este că acestea nu s-au angajat la cheltuieli permanente, repetate an de an.

„Sunt de acord că deficitul bugetar a crescut peste tot în această perioadă, dar nu la un nivel extrem de ridicat, cel puţin nu comparabil cu al nostru şi nu cu cheltuieli care nu pot fi reduse. Majoritatea ţărilor au făcut cheltuieli temporare pentru sănătate, pentru măsuri de redresare economică, însă nu s-au angajat la cheltuieli permanente, repetate an de an pe care poate nu şi le-ar permite nici în anii ce vin. Cred că aceasta este marea diferenţă. Cred că măsurile vor împovăra semnificativ şi grav bugetul ţării. Nu trebuie să uităm că am intrat în pandemie cu cel mai mare deficit din Europa, peste limita impusă de Comisia Europeană, şi eram deja în procedură de deficit excesiv. În martie - aprilie am avansat ideea unui deficit cu două cifre şi la acea vreme părea o exagerare. Pare că vom avea un deficit cu două cifre... Chiar şi 10% este mult, iar problema în sine este viitorul până la urmă, pentru că deficitul va fi foarte mare şi în anii ce vin, reducerea lui va fi foarte grea. Gradul de îndatorare a ţării se află pe o pantă puternic ascendentă”, a mai arătatPopa.

Parlamentul a votat majorarea pensiilor cu 40%

Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, 22 septembrie, rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie.

Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, cu 242 voturi 'pentru', 147 'împotrivă' şi 11 abţineri, abrogarea articolul potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că salariile profesorilor și punctul de pensie nu pot fi majorate în această perioadă pentru că „nu există spațiu fiscal” în condițiile în care măsura ar „împovăra bugetul pentru anul viitor cu 6% din PIB”. „Trebuie să așteptăm momentul prielnic care acum, din păcate, nu este”, a concluzionat președintele României.

Și premierul Ludovic Orban a criticat votul Parlamentului de modificare a rectificării bugetare făcute Guvern, prin suplimentarea cheltuielilor cu pensiile, și a descris PSD ca fiind “inamicul public numărul 1 al României și al economiei românești” și “criminali economici” care afectează capacitatea de finanțare a țării.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Cum arată o nuntă la talibani. Detaliul care a atras atenția oamenilor: „Nu am zărit nicio femeie”
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Cum arată casa din India, ridicată fără ciment, pentru a rezista 1.000 de ani. Secretele unei tehnici...
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Lily, unica fiică a lui Rowan Atkinson, despre divorțul părinților ei, după 24 de ani de mariaj: "Am trecut...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal