Cel mai scump tronson de autostradă va fi cel dintre Posada şi Surduc de pe Comarnic-Braşov. Şefii de la Transporturi estimează că vor plăti în medie peste 21 de milioane de euro pentru fiecare din cei 36 de kilometri de şosea de mare viteză prin munte.
Scumpă va fi şi porţiunea de 86 de kilometri dintre Curtea de Argeş şi Sibiu, parte a autostrăzii Sibiu-Piteşti. CNADNR estimează că va plăti între 17 şi 18 milioane de euro pentru fiecare kilometru.
Standardele din 2010 avansau însă un cost de aproape trei ori mai mic pentru construirea unui kilometru de autostradă la munte.
„Când vorbim de 6 milioane de euro autostradă de munte nu sunt incluse lucrări de artă, poduri, nu este inclus iluminatul, parcări, spaţii de servicii”, spune Valentin Stoica, reprezentantul unei firme de proiectare.
Noile standarde cuprind toate acestea, spun specialiştii. Aşa s-ar explica şi de ce preţul etalon pentru un kilometru de şosea de mare viteză la deal a urcat de la 5 la 8,7 milioane de euro, iar cel pentru un kilometru de autostradă la câmpie de la 4 la aproape 5 milioane de euro.
Standardele de cost sunt doar orientative. Cât va cheltui statul pentru realizarea autostrăzilor promise depinde însă de cât vor cere constructorii care participă la licitaţii.
Pentru autostrăzile din vestul ţării aflate acum în lucru, România a cheltuit între 3 şi 7 milioane de euro pe kilometru. Cum stăm în comparaţie cu alte state?
„Croaţia - 6,6 milioane de euro de kilometru, Slovenia - 6,29 milioane de euro, Germania - 8,5 milioane de euro şi Slovacia - 9.5. La şes”, declară Narcis Neaga, directorul general al CNADNR.
Noile standarde de cost sunt incluse în Master Planul pentru Transporturi, document de care depind banii europeni pentru infrastructură pentru următorii cinci ani şi care nu a fost deocamdată aprobat de Bruxelles.
„Polonia are 40 de segmente de autostradă în execuţie pe exerciţiul financiar 2014-2020. Noi nu ne-am apucat la jumătatea lui 2015 nici de un studiu de fezabilitate. Cred că e cazul să ne concentrăm cu toţii, clasa politică în special, pe aprobarea lui şi demarea absorbţiei fondurilor europene şi a proiectelor”, mai spune Valentin Stoica, reprezentantul unei firme de proiectare.
România vrea să construiască până în 2030 aproape 1.300 de kilometri de autostradă.