ASF propune plafonarea preţului poliţelor RCA până la 30 septembrie

Data publicării:
masini tamponate
Guvernul urmează să prelungească plafonarea preţurilor poliţelor RCA. Foto: Profimedia

Autoritatea de Supraveghere Financiară propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă, se arată într-un proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Finanţelor.

„În prezent, în piaţa asigurărilor RCA din România se manifestă în continuare o reticenţă în ceea ce priveşte apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asiguraţi şi există un grad ridicat de concentrare care continuă să reprezinte o vulnerabilitate a pieţei atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât şi din perspectiva cotelor de piaţă semnificative deţinute de un număr relativ mic de societăţi de asigurare, ceea ce arată un grad scăzut de concurenţă.

În acelaşi timp, se constată menţinerea unui număr ridicat de încadrări în categoria asiguraţilor cu risc ridicat

a unor întregi categorii de risc, ceea ce conduce la un risc sistemic în ceea ce priveşte acoperirea gradului de cuprindere în asigurare a parcului auto din România şi la neîndeplinirea obligaţiilor României ce rezultă din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ, citată de Agerpres.

Potrivit documentului, din numărul total de vehicule din parcul naţional auto, respectiv 10.333.293, la data de 6 iunie 2024 erau asigurate un număr de 7.486.349 de vehicule.

Cazurile prelucrate încadrate în categoria asiguraţilor cu risc ridicat, în perioada 1 ianuarie - 2 iunie 2024, sunt în număr de aproximativ 41.500 din care aproximativ 201 au fost preluate voluntar, iar 41.300 au fost alocate automat către asigurători.

„O astfel de situaţie denotă existenţa unui dezechilibru între cerere şi ofertă şi are potenţialul de a genera consecinţe negative, în sensul unei presiuni suplimentare asupra preţurilor după data de 30 iunie 2024, data la care încetează efectele Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023, situaţie cu impact social şi economic, printre acestea enumerându-se: imposibilitatea acoperirii riscului la care sunt supuşi ceilalţi participanţi la trafic, în cazul în care vehiculele neasigurate ies în trafic; creşterea riscului la care sunt supuşi participanţii la trafic atunci când sunt produse accidente de vehicule în care sunt implicate vehicule neasigurate, mai ales atunci când rezultă vătămări corporale grave sau deces; creşterea nevoii de finanţare a Fondului naţional de protecţie ca urmare a obligaţiei acestuia de a acoperi prejudiciile produse terţelor persoane prin intermediul unor vehicule neasigurate; obligaţia persoanelor neasigurate, responsabile de producerea accidentelor, de a acoperi din resurse proprii prejudiciile plătite din disponibilul Fondului naţional de protecţie", se mai arată în document.

În aceste condiţii, iniţiatorii proiectului au explicat că, prin prelungirea până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a hotărârii privind stabilirea tarifelor de primă maxime, se combate creşterea excesivă a preţurilor şi se urmăreşte stabilizarea graduală a pieţei de asigurări RCA.

Conform unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor, tarifele de primă maxime au fost stabilite la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, care pot fi ajustate cu un procent de maximum 6,8% şi sunt valabile pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a proiectului de act normativ. Totodată, tarifele se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a propunerii de prelungire.

Potrivit sursei citate, comisioanele de distribuţie aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuţie pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
de craiova pitesti
VIDEO Lucrările la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti, aproape de final. Cum arată și când se...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...