Analiză Digi24: România și Austria aveau în februarie același preț la benzină. Ce s-a întâmplat între timp

Data publicării:
icon benzina

Dacă acum un an aveam printre cele mai mici preţuri la pompă din Uniunea Europeană, în prezent nouă ţări au carburanţi mai ieftini. Printre ele - Austria, Cehia şi Luxemburg. Acolo, preţul mediu pe litrul de benzină este sub 1 euro şi 24 de cenţi, cât plătesc acum românii.

În februarie, aveam acelaşi preţ la pompă ca austriecii, care doar importă petrol, spre deosebire de România, care îl şi produce.

De la începutul lunii ianuarie şi până acum, benzina şi motorina s-au scumpit încontinuu. Acum, în Capitală, plătim 5 lei şi 54 de bani pentru litrul de benzină, respectiv 5 lei şi 65 de bani pentru litrul de motorină.

Preţurile de la pompă sunt influenţate de cotaţia petrolului, care a scăzut în ultima lună cu peste 5 dolari pe baril. Se adaugă profitul companiei petroliere şi taxele puse de stat. În plus, dolarul a crescut luna aceasta la 4,2 lei, cel mai mare nivel din istorie.

„Undeva peste jumătate sunt accize şi alte taxe”, explică Ovidiu Dumitrescu, specialist în pieţe financiare.

Dacă România ar avea TVA de 20%, cât Austria, şi o acciză calculată la cursul Băncii Centrale Europene, nu la un curs artificial ca acum, atunci benzina din România ar fi mai ieftină cu 10 procente, spun transportatorii.

„Noi avem preţ petrol la poarta rafinăriei, apoi vine acciza şi apoi TVA, asta înseamnă că acel 24 la sută vine peste acciză, care este oricum mărită”, spune Ion Lixandru, de la Asociaţia Română de Logistică.

Şoferii sunt nemulţumiţi de preţurile din benzinării.

Șofer: „Barilul e scăzut, iar preţul la pompă este mare”.

Șofer: „Tot timpul ei au o scuză: ba creşte dolarul, ba se măreşte acciza, dar când e să scadă nu scade niciodată”.

Cei care locuiesc lângă graniţe au benzinării mai ieftine în Moldova şi Ucraina, unde benzina şi motorina costă în medie mai puțin cu un leu pe litru. În Ungaria, în schimb, nu e mare diferenţă.

Spre exemplu, în Biharkeresztes, la o distanță de 5 kilometri de granița cu România, prețul benzinei este de 375,9 de forinți, ceea ce indică o diferență nu foarte mare de 2 bani între prețul benzinei în România și prețul benzinei în Ungaria.

Guvernul vrea să scadă TVA de la 24% la 20% şi să reducă accizele pe carburanţi. Asta ar aduce un minus de 40 de bani pe litru.

Preţ mediu litru de benzină

februarie 2015 vs martie 2015

Austria: 1,17 euro - 1,22 euro

România: 1,17 euro - 1,24 euro

Taxe pe carburanţi

România: 24%

Austria: 20%

Acciză

curs BCE: 4,41 lei

curs stabilit: 4,73 lei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri