Terenul arabil din România, mai scump decât cel din Franța. Cât costă un hectar și care sunt prețurile din UE

Data actualizării: Data publicării:
Tractor care ară câmpul.
Terenul arabil din România a ajuns mai scump decât cel din Franța. Foto: GettyImages

Terenul agricol din România a încetat să fie ieftin, deși această impresie persistă la nivel general. În ultimul deceniu prețul suprafețelor arabile a crescut de peste cinci ori. Ultimele date Eurostat arată că hectarul de teren arabil din România este în medie mai scump decât în Franța. Și este în același timp la mare distanță de unele state din regiune.

Preţul mediu al unui hectar de teren arabil din România era anul trecut de 7.163 de euro. În Franţa, media era de 6.080 de euro. În Hexagon, prețul mediu este mult sub a altor țări învecinate, iar un factor de influență este disponibilitatea, în condițiile în care Franța are cea mai mare suprafață agricolă din Uniunea Europeană, aproape 30 de milioane de hectare.

Creșterea din România a fost însă accelerată - în 2011, prețul mediu era de doar 1.366 de euro pe hectar.

Nivelul din România este substanțial peste cel al multor țări din regiune. Bulgaria depășește cu puțin 5 mii de euro pe hectar, în timp ce Ungaria este sub acest prag. Slovacia este mai jos, sub 4 mii de euro.

Datele valabile plasează Croația pe ultimul loc în Uniunea Europeană, cu un preț mediu de nici 3.500 de euro pe hectar. În Olanda, în schimb, un hectar are un preț mediu de 69.632 euro.

Eurostat subliniază că preţul terenului arabil depinde de mai mulţi factori precum legislaţia naţională, climă, apropierea de reţelele de transport, calitatea solului, sisteme de irigaţii precum şi de cerere şi ofertă. În toate regiunile Uniunii Europene, terenul arabil este mai scump decât pajiştile.

Terenul arabil al României se ridică la 8,2 milioane hectare și reprezintă 62% din totalul suprafeței agricole

Acest gen de factori fac diferențe mari și între regiunile unei țări. La noi, cel mai mare preț de 11.600 de euro pe hectar este în regiunea București-Ilfov, în timp ce în nordul Moldovei prețul mediul pentru teren arabil depășește cu puțin 6 mii de euro, ca medie.

Terenul arabil al României se ridică la 8,2 milioane hectare și reprezintă 62% din totalul suprafeței agricole. Din această perspectivă, a terenului disponibil suntem a șasea putere agricolă din UE.

Și din perspectiva producției România se află aproximativ în aceiași zonă. La nivelul anului 2019, an relevant pentru că nu a fost afectat de secetă, producția agricolă totală a României a fost de 19 miliarde de euro potrivit datelor Eurostat. Reprezintă 5% din producția totală a Uniunii, de 418 miliarde de euro, ceea ce ne plasează pe locul șapte între statele membre. Statistica europeană cuprinde producția vegetală, animală, serviciile agricole directe precum și cele conexe.

Ca și în cazul prețului terenurilor, evoluția a fost bună și din perspectivă culturilor. În acest an, producţia de cereale a fost de 34 milioane de tone, un record istoric. A crescut de patru ori față de 2007, momentul aderării la Uniunea Europeană.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ciocolata Dubai, luxul care ascunde un mare fâs-tic. Ingredientele surpriză care îi păcălesc pe consumatori
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Cum arată fiul lui Jack Nicholson. Asemănarea cu tatăl lui i-a adus rolul principal într-un film horror
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Avocata lui Johnny Depp a dezvăluit de ce nu și-a dorit o relație cu starul: „Nu aș face niciodată așa ceva...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...