Exclusiv Ministrul Agriculturii vrea să înființeze stații de producere a biogazului în cadrul fermelor de bovine: Îi vom obliga să aibă și sere
Data publicării:
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a spus marți, în exclusivitate la „Intrviurile Digi24.ro”, că are în vedere un proiect de înființare a unor stații de producere a biogazului în cadrul fermelor românești de creșetere a bovinelor, pentru a fi folosit la sere în care să se producă legume pe tot parcursul anului.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Sunt în discuție cu Ministerul Mediului pentru a realiza proiecte pentru fermele de bovine, din dejecțiile pe care fermele din România pot face stații de biogaz.
Mai mult de atât, poate să fie cu o intensitate de 100%, iar în proiectele pe care noi le vom da pentru realizarea de biogaz, îi vom obliga să aibă în cadrul proiectului și câte un hectar, două de seră, astfel încât biogazul pe care îl produc în fermă, să producem în sere din România legume și fructe românești, ca pe piață să avem tot timpul anului în magazine.
Vă dați seama ce proiect important este?
Pe mine m-ar interesa foarte mult ca fermierii români, să putem să le dăm acele stații de biogaz, și să producem în România roșii, legume, tot în spații protejate, pentru ca de sărbători, și în perioada în care nu putem să producem, să avem în magazine și la retaileri aceste produse sănătoase pentru oamenii din România.