Expert ANM: 2024 ar putea fi unul dintre cei mai secetoşi ani agricoli din istorie. Care sunt zonele și culturile cele mai afectate 

Data publicării:
SECETA - TIMIS
La culturile de floarea-soarelui în regim neirigat se va înregistra fenomenul de îngălbenire şi/sau uscare prematură a aparatului foliar. Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Acest an agricol ar putea fi unul dintre cei mai secetoşi din istorie, în special pentru culturile prăşitoare, în prezent înregistrându-se secetă pedologică extremă în bună parte din ţară, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

"Avem secetă pedologică extremă în bună parte din ţară, dar cele mai afectate zone în care deficitul de apă este unul extrem sunt Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi estul Moldovei, vestul Banatului şi al Crişanei. Culturile cele mai afectate sunt porumbul şi floarea soarelui. Putem spune că din cele aproape 11 luni, de la 1 septembrie 2023, când a început anul agricol curent şi până când se termină la 31 august 2024, şapte luni cantităţile de precipitaţii au fost deficitare şi trei luni la rând, din mai, iunie şi iulie, vorbim în medie de cantităţi sub normele lunare. Deci, va fi unul dintre cei mai secetoşi ani agricoli, în special pentru culturile prăşitoare", a precizat Elena Mateescu pentru Agerpres.

Ea a menţionat că specialiştii ANM publică frecvent prognoze agrometeorologice, dar analizează şi intensitatea stresului termic caracterizat pentru agricultură, iar pragul de arşită este de 32 de grade Celsius. "În condiţiile în care am valori peste acest prag, atunci plantele sunt afectate de stresul termic", a adăugat şefa ANM.

Potrivit prognozei agrometeorologice emise de ANM pentru perioada 27 iulie - 2 august, conţinutul de umiditate din sol, în cultura de porumb neirigat, pe adâncimea 0-100 cm se va situa în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) în Maramureş, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, a Crişanei şi a Banatului, izolat centrul şi sudul Transilvaniei. Pe suprafeţe agricole extinse din Transilvania, local vestul, nordul, nord-vestul şi centrul Moldovei, sudul Crişanei, izolat nord-estul Banatului, rezerva de apă din sol va prezenta valori satisfăcătoare.

În aceste condiţii, procesele de creştere, coacere şi maturare, atât la culturile prăşitoare, cât şi la speciile pomi-viticole se vor desfăşura în continuare cu dificultate, îndeosebi în sudul, sud estul şi estul ţării.

"Pe fondul temperaturilor maxime ridicate din aer, asociate cu menţinerea deficitelor de umiditate în sol, la culturile de porumb şi floarea-soarelui în regim neirigat se va înregistra fenomenul de îngălbenire şi/sau uscare prematură a aparatului foliar, precum şi subdimensionarea elementelor de rod (boabe şiştave, seminţe seci, stiuleţi şi capitule incomplet formate, etc.)", arată prognoza ANM.

Sub aspect fenologic, cultura de floarea-soarelui va parcurge înflorirea (70-100%), maturitatea în ceară (30-100%) şi maturitatea deplină (10-100%). În funcţie de data semănatului, agrotehnica aplicată şi precocitatea hibrizilor, porumbul se va afla în diferite faze de vegetaţie, respectiv: înflorire (70-100%), mătăsire (50-100%) şi maturitate lapte (30-100%), precum şi maturitate ceară (10-100%) şi deplină (10-50%).

De asemenea, sfecla de zahăr va înregistra alungirea şi îngroşarea axei hipocotile (50-100%), local fiind posibilă declanşarea fazei de acumulare a zahărului în rădăcină (10-20%). În principalele bazine specializate, cartoful îşi va continua fazele înflorire şi uscarea a vrejilor (30-100%), precum şi începutul maturităţii tehnologice la soiurile de vară.

La pomii fructiferi vor predomina creşterea şi coacerea rodului, precum şi acumularea zahărului în fructe. De asemenea, la soiurile ajunse la maturitatea de consum se vor continua lucrările de recoltare. Viţa-de-vie va parcurge creşterea şi dezvoltarea boabelor, local fiind posibil începutul acumulării zaharurilor.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat va predomina un regim termic ale aerului în general mai ridicat decât în mod obişnuit, în aproape toată ţara. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 17 şi 31 de grade Celsius, abaterile termice pozitive fiind de 1 şi 6 grade Celsius, în toate regiunile.

Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 23 şi 38 de grade pe întreg teritoriul agricol, iar cea minimă a aerului se va încadra între 10 şi 24 de grade Celsius în cea mai mare parte a ţării, cele mai scăzute valori fiind posibile în zonele depresionare.

Sub aspect pluviometric, se întrevăd ploi sub formă de aversă, dar şi torenţiale, acestea fiind însoţite de descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări ale vântului, izolat cu aspect de vijelie pe suprafeţe agricole extinse, iar local, cantităţile de apă pot fi mai însemnate, precizează specialiştii ANM.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A primit doar un avertisment pentru viteză de la polițistul care a oprit-o și i-a schimbat viața...
Digi FM
Cum arată ceasul de 3 milioane de dolari purtat de Salman Khan. 714 diamante împodobesc accesoriul realizat...
Pro FM
Bianca Censori a ieșit pe stradă fără pantaloni. Soția lui Kanye West a luat masa la un local de fițe, dar a...
Film Now
Reacția lui Tom Hardy, după ce Charlize Theron a mărturisit că s-a simțit amenințată de prezența lui la...
Adevarul
Femeia care a afirmat prima că imigranții din SUA mănâncă animale de companie recunoaște că sunt informații...
Newsweek
Atacatorul care a vrut să-l ucidă pe Trump a dat un interviu în Newsweek România. Ce spunea în 2022?
Digi FM
ÎPS Teodosie, despre cum trebuie să se roage femeile acasă: “Cu capul acoperit, în fustă. Să nu se roage în...
Digi World
Câți bani au cheltuit doi tineri ca să călătorească în 65 de țări din lume, în doar nouă luni: „Trebuie să...
Digi Animal World
Momentul când un tigru atacă un porc mistreț în India, surprins de un fotograf. Imaginile sunt greu de urmărit
Film Now
Nu i-a mai văzut de 16 ani, dar îi sunt aproape. Copiii adoptați de Nicole Kidman, gest emoționant după ce...
UTV
Sean Penn are o noua iubita. Cine este Valeria Nicov, moldoveanca in varsta de 26 de ani alaturi de care a...