Consumatorul român ajunge să plătească de două- trei ori mai mult pentru legumele din pieţele agroalimentare din România din cauza intermediarilor care stabilesc preţurile, afirmă producătorii chestionaţi de News.ro.
“Problema cea mai mare este desfacerea. Iar consumatorul plăteşte de 2-3 ori preţul unui produs pe care l-ar putea lua de la producător. Preţurile sunt ridicate în piaţă nu din cauza producătorilor, ci din cauza acelor bişniţari care dintr-un kilogram de roşii vor să-şi cumpere o maşină”, a declarat preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu.
De aceeaşi părere este şi directorul general al Organizaţiei Interprofesionale Naţionale Prodcom Legume-Fructe din România, Aurel Tănase, care susţine că nu producătorul este cel care influenţează preţurile, ci distribuitori care îşi adaugă mai mult decât jumătate şi distorsionează preţul.
Preşedintele LAPAR explică că 90% dintre produsele care vin pe piaţă provin de la intermediari, nu de la producători.
“Dacă mergeţi în piaţă o să vedeţi bişniţari cu şorţurile legate de gât. Şi ei vând roşii din Spania. Băieţii aceştia deştepţi, bişniţari că eu aşa le spun, iau de la producători un kilogram de roşii cu 1,5-2 lei şi îl vând la 4-5 lei în piaţă. (...) În piaţă avem numai bişniţari pentru că 90% dintre documentele pe care le prezintă aceşti indivizi sunt false. Iar aceşti indivizi pe care nu îi vede nici administraţia pieţei, nici poliţia locală, nici organele fiscale fac evaziune de cel puţin 90% din marfa pe care o desfac”, a completat Baciu, care a mai spus că autorităţile ar trebui să-şi facă datoria.
Tănase susţine că ar trebui ca toţi revânzătorii să folosesească casa de marcaj deoarece în acest moment 70% dintre ei funcţionează fără acte şi 30% cu acte.
În ceea ce priveşte programul prin care Guvernul sprijnă producătorii agricoli să cultive roşii în spaţii protejate (sere, solarii), preşedintele LAPAR nu este mulţumit deoarece acesta a fost demarat târziu, iar producătorii nu au mai putut să beneficieze de sprijinul acordat.
În 27 ianuarie, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care producătorii agricoli sunt susţinuţi să cultive roşii în spaţii protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă, valoarea sprijinului financiar acordat beneficiarilor fiind contravaloarea în lei a sumei de 3.000 de euro pe an la 1.000 de metri pătraţi cultivaţi.
Pentru a fi eligibili, agricultorii trebuie să solicite ajutoare de minimis, conform prevederilor hotărârii, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de 1.000 mp, să obţină o producţie de 2 kg tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de 2.000 kg, dovedită cu documente justificative.
Termenul de depunere a documentaţiei pentru program a fost prelungit de la 31 mai până la 15 iunie, din cauza temperaturilor scăzute.
Potrivit celor mai recente date transmise de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale(MADR), numărul total al celor care s-au înscris în acest program este de 7.337 de producători.
Suma aprobată de către MADR cu această destinaţie a fost de peste 39 de milioane de lei, din care a fost plătită suma de 27 de milioane de lei unui număr de 2.003 beneficiari ai programului de susţinere a tomatelor cultivate în spaţii protejate.
În ceea ce priveşte producţia de legume, producătorii susţin că aceasta este bună în ciuda îngheţului şi a zăpezii care s-au aşternut peste terenurile agricole din România la începtul acestui an.
Producţia de legume a ajuns anul trecut la 3,3 milioane de tone, în scădere cu 8,1% faţă de anul precedent, potrivit celor mai recente date transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În 2016, producţia de struguri a scăzut cu 7,8%, până la 737.000 tone, din cauza scăderii randamentului la hectar cu 8,3%.
În schimb, producţia de fructe din livezi a crescut anul trecut cu 0,4%, la 675.000 de tone, chiar dacă suprafaţa a scăzut cu 0,7%. România a înregistrat anul trecut o creştere a producţiei de cartofi cu 2,4%, la 2,62 milioane de tone.