Climă perturbată. Floarea-soarelui a înflorit din nou pe câmpurile din Constanța, în noiembrie

Data publicării:
floarea soarelui inflorita in noiembrie
Floarea-soarelui a răsărit din nou și a înflorit în noiembrie pe un câmp din Agigea, jud. Constanța Foto: captură video

Floarea-soarelui a reapărut pe câmpurile din Constanța, în pragul iernii. În vară, culturile au fost compromise de lipsa ploilor. Specialiștii spun că lipsa ploilor și încălzirea mediului au perturbat grav ciclul natural al multor plante.

Aproape 90% din culturile de anul acesta au fost afectate de secetă. După o vară caniculară și fără ploi a venit o toamnă cu temperaturi peste medie.

Floarea-soarelui a răsărit în Constanța pentru că în luna octombrie a fost cald şi a plouat. În schimb, pe timpul verii cultura de floarea-soarelui a fost compromisă din cauza secetei. Fermierii  spun că floarea-soarelui care a apărut acum nu poate fi utilizată. 

Și culturile de porumb și grâu sunt compromise de lipsa apei din sol.

„Doar pentru decor si de curiozitate. Au reuşit să germineze după o ploiţă de 15 litri şi astfel s-a mai îngălbenit pe ici, pe colo pământul, dar noi vrem să se înverzească, nu să se îngălbenească, pentru că noi aici am semănat grâu”, spune Gheorghe Lămureanu, agricultor.

Nu doar floarea-soarelui a înflorit în acestă perioadă, ci și trandafirii și copacii, iar vița-de-vie a făcut struguri a doua oară în acestă toamnă

„Temperaturile care au fost cel puţin în septembrie şi octombrie au permis acest lucru. La la ora actuală vedeţi că sunt în grădini, în mod deosebit, tradafiri înfloriţi, încă ei vegetează.  De altfel şi pomii, de o săptămână au început să fie scoşi pentru a fi plantaţi, pentru că au fost temperaturi ridicate”, spune Ion Bulică, director la Stațiunea de Cercetare Valu lui Traian.

În județul Constanța, în ultimii 10 ani, temperatura medie anuală a crescut de la 11 la 12,3 grade Celsius. Pare o diferenţă mică, dar efectele în agricultură sunt dezastruoase.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri