Cât costă un hectar de teren arabil în România. Prețul diferă în funcție de regiune

Data publicării:
Harvesting maize, or corn, in autumn, near Saschiz; in the saxon villages area (Zea mays)
Preţul mediu pentru terenul arabil a crescut cel mai mult în Regiunea de Nord - Vest a României, în anul 2022. Sursa foto: Profimedia Images

Institutul Naţional de Statistică a analizat cu cât se vinde un hectar de teren arabil în România. Pentru anul 2022, cifrele au fost mai mari față de anul precedent, iar cele mai ridicate prețuri au fost în Regiunea București Ilfov, transmite Agerpres.

Preţul mediu al unui hectar de teren arabil a fost de 39.704 lei, în România, în anul 2022, cel mai scăzut preţ mediu fiind înregistrat în Regiunea Nord-Est, de 34.743 lei, în timp ce în Regiunea Bucureşti-Ilfov s-a înregistrat cea mai ridicată valoare, respectiv 59.263 lei, a anunţat, joi, Institutul Naţional de Statistică.

Conform INS, în 2022, comparativ cu anul precedent, în România s-a înregistrat o creştere de aproximativ 6,1% a preţului mediu pentru terenul arabil, cea mai însemnată creştere fiind observată în Regiunea de Nord - Vest a României (+23,5%).

Preţul mediu al păşunilor permanente a înregistrat o creştere de aproximativ 6% în anul 2022, faţă de anul anterior, pe total ţară, cea mai importantă creştere fiind în Regiunea Nord-Est (+14,9%).

În anul 2022, preţul mediu al unui hectar de teren arabil în Europa a înregistrat variaţii semnificative. Potrivit datelor disponibile pentru 19 state membre ale UE în anul 2022, preţurile terenului arabil au fluctuat între un minim de 3.700 euro în medie în Croaţia şi un maxim de 233.230 euro în medie în Malta, în timp ce în România preţul mediu a fost de 8.051 euro/ha.

Preţul mediu al păşunilor permanente în statele membre ale UE, în anul 2022, a variat de la un minim de 1.887 euro/ha în Bulgaria până la un maxim de 46.305 euro în Luxemburg, în timp ce în România preţul mediu a fost de 5.671 euro/ha.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri