Agricultură profitabilă, fără ajutorul statului

Decizie disperată printre crescători: din cauza secetei, oamenii își vând animalele pe capete

Protest: Haka în Parlamentul Noii Zeelande. Membrii maori întrerup votul pe un proiect de lege ce amenință drepturile indigene

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

10% din populaţia României lucrează în agricultură, fie pe cont propriu, fie într-o fermă. Este un sector care susţine 4% din economia ţării şi care anual generează peste 7 miliarde de euro. Însă tot anual, fermierii români primesc subvenţii de peste un miliard de euro de la Uniunea Europeană.

Agricultura este un domeniu strategic, aşa că autorităţile de la Bruxelles încearcă să îl protejeze în condiţiile în care fermierii nu sunt subvenţionaţi doar în Europa. Marea majoritate a guvernelor lumii oferă o formă sau alta de ajutoare agricole. Există însă o ţară care a demonstrat că fermele pot supravieţui şi fără subvenţii: Noua Zeelandă.

În 1984, noul guvern laburist neozeelandez a decis să elimine brusc şi complet ajutoarele guvernamentale pentru fermieri. Subvenţiile reprezentau 40% din veniturile agricultorilor. Erau unele dintre cele mai ridicate din lume. Atât de ridicate încât multe ţări cereau sancţionarea agricultorilor din Noua Zeelandă prin introducerea unor taxe anti-dumping. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care subvenţiile au fost eliminate. Un altul a fost povara foarte mare pe care ajutoarele pentru fermieri o aveau asupra bugetului. Atât guvernul, cât şi fermierii s-au aşteptat la ce e mai rău. Potrivit estimărilor iniţiale, fără subvenţii 10% dintre ferme aveau să intre în faliment într-o ţară în care agricultura reprezenta aproape 20% din economie.

Însă nu a fost aşa. Doar 1% dintre ferme au dat faliment. Restul au reuşit să se descurce pe cont propriu. Iniţial a fost greu. Valoarea terenurilor agricole s-a prăbuşit. La fel şi producţia de carne, fructe şi legume. Aceste dificultăţi au obligat fermierii să se adapteze. Au renunţat să mai cultive pe terenurile unde puteau face profit doar cu ajutorul subvenţiilor şi au redus dimensiunea fermelor. Au început să lucreze mult mai eficient.

Dacă înainte de 1984 productivitatea agricolă din Noua Zeelandă creştea cu 1,8% pe an, din 1984 până în 1998 a fost de 4%. Demonstrând că pot lucra eficient, fermierii au reuşit să atragă din nou împrumuturi de la bănci. În prezent, agricultura Noii Zeelande este la un nivel asemănător cu cel de dinaintea subvenţiilor. Ieftinirea terenurilor a permis intrarea unor noi fermieri în acest sector, iar dispariţia listei de produse subvenţionate a permis diversificarea fermelor.

Însă exemplul neozeelandez este ignorat atât în Europa, cât şi în Statele Unite. Este invocat argumentul siguranţei alimentare. Pentru fermieri, subvenţiile au avantaje, dar şi dezavantaje. Oferă susţinere financiară, dar încurajează în acelaşi timp supraproducţia şi scăderea preţurilor. Iar preţurile mici au scos de curând fermierii europeni în stradă. În ciuda subvenţiilor pe care le primesc, aceştia susţin că sunt în pragul falimentului şi au cerut ajutoare suplimentare.