Agenția Fitch consideră incertă majorarea pensiilor de anul viitor

Data publicării:
sigla birouri Fitch ratings
Foto: GettyImages

Agenția de rating Fitch consideră că devine incertă majorarea pensiilor de anul viitor - cea mai consistentă, de 40% - , care ar pune o presiune uriașă asupra finanțelor publice. După majorarea cu 15% din acest an, anul viitor este programată o creștere a punctului de pensie la 1.775 de lei, cu un cost major asupra cheltuielilor.  Costul în 2021, pentru că majorarea apare în a doua parte a anului, va fi de 121 de miliarde de lei, ceea ce ar presupune o creștere de 80% peste nivelul pensiilor plătite în 2018.  

Fitch vede o mare problema în finanțele publice. Din perspectiva sa, deficitul țintă de 2,76% din PIB nu va putea fi respectat, iar anul se va încheia cu 3,4%. E un procent asemănător cu cel avansat și de alți experți și este peste limita acceptată în Uniunea Europeană. Asta va însemna că împotriva României se va deschide procedura de infrigment pentru deficit excesiv. Asta presupune inclusiv asumarea unor măsuri, pentru a reduce sarcina negativă, și va fi greu să mai fie majorate cheltuielile cu pensiile atunci când banii nu ajung. 

„Dacă majorarea pensiilor din luna septembrie a anului următor nu va mai avea loc, aceasta ar reduce presiunile vizând majorarea veniturilor pentru a acoperi cheltuielile”, subliniază Fitch.

Fitch: Incertitudinea politică din România sporește riscurile la adresa finanțelor publice

Ruperea coaliţiei guvernamentale din România creşte incertitudinea politică înaintea unui an electoral şi pe fondul avansului dezechilibrelor macroeconomice, ceea ce reduce şi mai mult probabilitatea, amploarea şi natura unor posibile eforturi destinate ţinerii sub control a unui deficit bugetar în creştere, semnalează agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings, al cărui raport este preluat de Agerpres.

Potrivit Fitch, incertitudinea politică complică şi mai mult politica economică într-un moment în care indicatorii fiscali şi externi s-au deteriorat. Deficitul bugetar (pe cash) în primul semestru este de 1,8% din PIB, faţă de 1,2% din PIB, respectiv 0,6% din PIB, în perioada similară a lui 2018, respectiv 2017.

„În opinia noastră, măsurile de corecţie din rectificarea bugetară adoptată de Guvern la începutul lunii august sunt insuficiente pentru a duce în jos deficitul până la ţinta de 2,76% din PIB. Estimăm că deficitul se va situa la 3,4% din PIB în 2019, de la 3% din PIB anul trecut, şi considerăm că prognozele Guvernului se bazează pe aşteptări optimiste privind veniturile”, subliniază Fitch.

Datoria externă netă s-ar putea majora

Analiştii agenţiei de evaluare mai spun că deficitul de cont curent al României s-a deteriorat şi el, crescând cu aproape 40% în prima jumătate anului, în principal din cauza unei creşteri semnificative a deficitului balanţei comerciale. Având în vedere că deficitul nu este finanţat integral prin investiţii străine directe, această adâncire a deficitului de cont curent ar putea majora datoria externă netă, spun aceştia.

Fitch subliniază că este neclar dacă Guvernul de la Bucureşti poate avansa cu planurile privind majorarea pensiilor cu 40% în luna septembrie 2020, după o majorare de 15% în septembrie 2019.

„Pe ansamblu, credem că incertitudinea politică creşte riscurile la adresa finanţelor publice şi a supraîncălzirii economiei în avanpremiera unei perioade electorale aglomerate. Abordarea bazată pe improvizaţie care a permis României să îndeplinească ţinta de deficit de 3% în ultimii ani ar putea fi mai dificilă, având în vedere că ritmul de creştere încetineşte, iar oportunităţile de reducere imediată a cheltuielilor devin mai puţine”, conchid analiştii Fitch.

Agenţia subliniază că deficitul bugetar şi cel de cont curent sunt principalele slăbiciuni la adresa ratingului suveran "BBB minus" cu perspectivă stabilă de care beneficiază România. Un proces de elaborare a politicilor mai predictibil şi mai credibil ar susţine mai bine consolidarea fiscală sau măsurile de îmbunătăţire a stabilităţii macroeconomice, este de părere Fitch.

Care este evaluarea Standard & Poor's

La sfârșitul săptămânii trecute, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a reconfirmat ratingul de ţară al României la BBB- cu perspectiva stabilă, dar a atras atenţia că ritmul de creştere al economiei româneşti va rămâne sub 4% în acest an, după care se va reduce în 2020-2021 din cauza încetinirii cererii externe, a reducerii ritmului de creştere a salariilor şi a unui mediu fiscal mai neutru.

Reprezentanţii agenţiei de estimau că deficitul fiscal al României va rămâne la aproximativ 3% din PIB în 2019 pe fondul creşterii solide a PIB-ului, a posibilităţii unor noi dividende din partea companiilor de stat şi a unor noi tăieri ale bugetelor de investiţii.

Potrivit acesteia, ţinând cont de alegerile ce urmează, deficitul bugetar se va majora uşor în 2020, spre 3,4% din PIB.

„România se pregăteşte de alegeri prezidenţiale în 2019 şi de alegeri locale şi parlamentare în 2020. Având în vedere acest lucru, ne aşteptăm ca deficitul guvernamental să se majoreze uşor la 3,4% din PIB în 2020. Credem că presiunile la adresa bugetului României vor persista până în 2022”, consideră analiştii S&P.

Ei menţionează că majorarea deficitului la 3,4% din PIB în 2020 va trebui rezolvată de viitorul Guvern.

„Ne aşteptăm ca ajustarea fiscală să includă renunţarea la unele dintre majorările de pensii preconizate în recent adoptata lege a pensiilor. În plus, deficitul mai mare al României ar putea determina Comisia Europeană să demareze o procedură de deficit excesiv în 2020, ceea ce ar facilita prudenţa fiscală. În cele din urmă, ajustarea fiscală ar putea conduce la reducerea consumului guvernamental şi la diminuarea creşterii economice”, mai notează S&P.

Agenţia de rating mai semnala că deficitul de cont curent ar putea rămâne ridicat până în 2022, pe măsură ce consumul guvernamental şi cererea internă vor duce la importuri mai mari. Împreună cu încetinirea exporturilor, aceasta va face ca deficitele să depăşească 5% din PIB în perioada 2020-2021.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini din satelit dezvăluie o navă misterioasă construită de chinezi pregătită să...
Digi FM
Oana Zăvoranu a pierdut casa din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Vedeta va fi obligată să...
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani